Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa
Sărbătorim la 13 septembrie Ziua Pompierilor din România, un eveniment prin care, de 176 de ani se perpetuează amintirea eroismului dovedit pe câmpul de luptă de către înaintaşii noştri. Povestea pompierilor eroi începe la 13 septembrie 1848, pe fondul Revoluţiei Paşoptiste, când o oaste turcă pătrunde pe teritoriul românesc cu intenţia declarată de a înăbuşi Revoluţia. A fost momentul de referinţă pentru istoria pompierilor, un reper fundamental în conştiinţa naţională a românilor.
Bătălia din Dealul Spirii săvârşită sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, purtată împotriva trupelor contrarevoluţionare otomane a evidenţiat legătura strânsă dintre pompieri şi popor.
Animaţi de dragostea de ţară, pompierii au dovedit pe timpul încleştării vitejie, curaj, măiestrie în rezolvarea oportună a situaţiilor de luptă, capacitate şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu inamicul.
Acum, ca şi atunci, pompierii sunt însufleţiţi de aceleaşi idealuri şi valori şi poartă mai departe crezul lor, prin profesionalismul şi abnegaţia cu care îşi îndeplinesc misiunile.
Pompierii reprezintă în zilele noastre speranţa de salvare pentru cei aflaţi în pericol. Au un rol esenţial în menţinerea siguranţei publice, în buna gestionare a situaţiilor de urgenţă, dar şi în protejarea mediului înconjurător, în unele cazuri chiar cu preţul vieţii.
Frontul de lucru al pompierilor este mai mult decât o meserie, noi avem o viaţă dedicată vocaţiei de a face bine, de a ajuta şi de a ne pune în slujba celorlalţi.
Pentru a marca importanţa acestui eveniment, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Barbu Catargiu' al judeţului Ialomiţa a organizat o serie de activităţi legate de sărbătorirea celor 176 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, după cum urmează:
CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR
* Ceremonie de înaintare în gradul următor înainte de expirarea stagiului minim în grad a cadrelor militare nominalizate - cadrele militare care au obţinut rezultate deosebite în domeniile specifice de activitate vor fi înaintate în gradul militar următor;
* Ceremonie de depunere de coroane de flori la mormântul eroului pompier Slt.post- mortem Gabriel Boitan;
* Desfăşurarea unor manifestări sportive împreună cu Asociaţia Sportivă a Pompierilor din România după cum urmează:
- Cupa '13 Septembrie' ediţia 2024 la table;
- Cupa '13 Septembrie' ediţia 2024 la şah;
- Cupa '13 Septembrie' ediţia 2024 - turneul fotbal-tenis;
- Cupa '13 Septembrie' ediţia 2024 - turneul minifotbal
* Zilele Porţilor Deschise - subunităţile de pompieri şi-au deschis porţile, încă din data de 09 septembrie 2024, prilej cu care vizitatorii au avut şi vor avea în continuare posibilitatea de a cunoaşte îndeaproape tehnica de intervenţie utilizată de pompierii salvatori în misiuni.
Salvatorii ialomiţeni vă aşteaptă cu expoziţii de tehnică de intervenţie la toate subunităţile inspectoratului din Slobozia, Urziceni, Feteşti şi Ţăndărei, până în data de 13 septembrie, în intervalul orar 10.00-13.00.
Intrarea liberă!
Dorim să le mulţumim cetăţenilor prin intermediul dumneavoastră pentru încrederea acordată constant şi îi asigurăm că pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Barbu Catargiu' al judeţului Ialomiţa sunt mobilizaţi permanent pentru a interveni în sprijinul semenilor şi pentru gestionarea tuturor situaţiilor de urgenţă.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.