Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române
Poliţiştii de investigaţii criminale din Dolj şi-au adus aportul la prinderea unui bărbat condamnat pentru proxenetism şi trafic de persoane. În urma schimbului de informaţii realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - I.G.P.R., cu Biroul Sirene Italia, ieri, 11 septembrie, a fost depistat, în Roma, un bărbat, de 46 de ani, din judeţul Dolj, condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane.
Operaţiunea a fost organizată de către Biroul ataşatului de afaceri interne din Italia, împreună cu Nucleul Investigativ din cadrul Comandamentului Provincial al Carabinierilor Roma, cu aportul informativ al poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, operaţiune care a condus la arestarea persoanei urmărite în mai puţin de 6 ore de la emiterea mandatului european de arestare.
În sarcina acestuia s-a reţinut că, în perioada 2012 - 2019, profitând de starea de vulnerabilitate a unei tinere, la momentul iniţial, de 17 ani, şi prin inducerea în eroare cu privire la găsirea unui loc de muncă în Italia, ar fi determinat-o pe aceasta să practice prostituţia, iar ulterior, prin exercitarea de violenţe fizice şi psihice, ar fi păstrat-o sub influenţa sa.
De asemenea, în sarcina acestuia s-a reţinut şi înlesnirea şi obţinerea de foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei de alte trei femei, tot pe teritoriul statului italian.
Pentru faptele comise, cel în cauză a fost condamnat la 11 ani şi 6 luni de închisoare.
Biroul SIRENE România a efectuat schimb de informaţii cu SIRENE Italia beneficiind inclusiv de sprijinul Ataşatului de Afaceri Interne român la Roma, în legătură cu posibila locaţie a persoanei urmărite, iar aspectele transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj s-au confirmat.
În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.