Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila
Jandarmeria Română va participa pentru al patrulea an consecutiv la Festivalul Istoric 'Vladislav I', eveniment care se va desfăşura în perioada 13 - 15 septembrie 2024, în Parcul Monument din Municipiul Brăila.
Promovarea istoriei şi tradiţiilor armei noastre va deveni, timp de trei zile, o lecţie interactivă pentru cei prezenţi la festival:
Modelul de uniformă specifică Gărzii de Onoare a Jandarmeriei Române, adoptat după modelul pe care jandarmii rurali îl purtau în anii 1895-1923, va putea fi observat şi în cadrul 'Paradei Războinicilor'.
Elevii aflaţi în practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila alături de alte cadre militare ale unităţii vor îmbrăca modelul de uniformă amintită şi vor defila atât în cadrul paradei, cât şi pe parcursul festivalului, pe aleea principală din Parcul Monument.
Detaşamentul de Cavalerie al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti va onora invitaţia la festival, din nou, prin prezenţa a 8 echipe ecvestre ! Caii vor putea fi admiraţi atât în paradă, cât şi în Parcul Monument, unde vor fi poziţionaţi în apropierea Standului de prezentare a materialelor şi echipamentelor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.
Garda de Onoare a Jandarmeriei Române, poate fi admirată atât pe traseul de desfăşurare al paradei, cât şi în timpul executării exerciţiilor demonstrative de îndemânare cu arma -tip Drill. Demostraţia va avea loc la scena amplasată în zona rondou, precum şi la Poarta Antică din Parcul Monument.
Jandarmeria Brăila va prezenta în cadrul standului amenajat, ţinutele de serviciu actuale şi autospecialele folosite în misiuni.
La 'Parada Războinicilor' vor participa împreună cu conductorii lor şi trei câini de serviciu -Fedor, Tuda şi Lord, toţi fiind specializaţi în patrulare - intervenţie.
Activităţile pregătite pentru ediţia din acest an a Festivalului Istoric 'Vladislav I' reprezintă o punte între anul înfiinţării Jandarmeriei Române şi prezent.
Vă aşteptam în Parcul Monument, la cea de-a patra ediţie a Festivalului Istoric 'Vladislav I', în perioada 13 - 15 septembrie 2024 !
INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.