Comunicat de presă - Uniunea Salvaţi România
Reuniţi la Ostend, Belgia, europarlamentarii RENEW Europe - grup din care face parte USR - au adoptat un document programatic care setează priorităţile grupului politic pentru următorii cinci ani, dar şi pentru audierile viitorilor comisari europeni.
În contextul publicării Raportului Draghi despre competitivitatea Europei, Grupul RENEW subliniază că măsurile propuse trebuie implementate rapid şi că selecţia comisarilor, respectiv atribuirea portofoliilor trebuie să ţină cont de interesul larg european, nu de înclinaţii politice naţionale de moment.
'Printre priorităţile adoptate în Grupul RENEW se numără aderarea completă a României la Schengen în primele 100 de zile ale mandatului noii Comisii şi accelerarea procesului de aderare la UE a Republicii Moldova. Acestea au fost introduse la cererea expresă a delegaţiei USR', subliniază liderul delegaţiei şi vicepreşedinte al grupului RENEW, Dan Bârna.
Dan Bârna a adăugat că 'Grupul RENEW se va concentra la audierile comisarilor pe două principii: respectarea Tratatelor Uniunii şi propunerile de implementare a măsurilor enunţate în Raportul Draghi. Recâştigarea competitivităţii şi a prosperităţii în UE este o nevoie stringentă, un candidat la funcţia de comisar trebuie nu doar să înţeleagă asta, ci să demonstreze deja că are un plan pe domeniul său'.
O altă prioritate menţionată în document este continuarea demersurilor legislative pentru asigurarea accesului la servicii medicale de calitate în UE.
Vlad Voiculescu, coordonator RENEW în domeniul Sănătăţii, a introdus acest sector în lista de priorităţi a grupului arătând că 'principiile enunţate în Raportul Draghi se aplică în mod direct sectorului sanitar şi asistenţei medicale. Achiziţii strategice comune, infrastructură şi piaţă de servicii transfrontalieră şi investiţii în tehnologii inovatoare sunt esenţiale pentru accesul la servicii medicale atât în România, cât şi în întreaga UE'.
'Libertatea şi prosperitatea în UE sunt influenţate în mod direct de accesul la servicii de sănătate de calitate atât la nivel individual, cât şi la nivelul oricărei comunităţi', a subliniat Vlad Voiculescu.
Printre priorităţile enunţate în Declaraţia de la Ostend se mai regăsesc extinderea şi implementarea mai rapidă a Mecanismului privind Statul de Drept, dar şi obiective în domeniul susţinerii mediului economic, al energiei regenerabile şi al securităţii europene mai actuale ca niciodată.
Cu privire la statul de drept, ultimul raport al Comisiei Europene, deşi a subliniat deficienţele evidente din România, nu a abordat frontal ameninţările directe ale guvernării PSD-PNL la funcţionarea statului de drept şi a democraţiei în România.
'Acest lucru trebuie să se schimbe. I-am spus doamnei preşedinte von der Leyen că respectarea statului de drept este un principiu ce nu poate fi negociat şi că delegaţia USR va lucra îndeaproape cu viitorul comisar pe Justiţie pentru a monitoriza elaborarea rapoartelor şi implementarea măsurilor', a mai precizat Dan Bârnă, vicepreşedinte al Grupului RENEW.
Textul complet al Declaraţiei, aici: https://renew-europe.files.svdcdn.com/production/newsroom/Ostend-declaration_September-2024.pdf?dm=1726046557
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.