Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bihor
Pompierii bihoreni au intervenit pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe raza localităţii Drăgăneşti
Miercuri, 11 septembrie a.c., pompierii militari beiuşeni au acţionat pentru salvarea victimelor unui accident rutier, produs pe DN 76, pe raza localităţii Drăgăneşti, eveniment soldat cu şase persoane rănite.
Apelul care sesiza producerea accidentului între două autoturisme, în care se aflau şapte persoane, a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 06.45, prin Sistemul Unic de Urgenţă 112.
La locul indicat de apelant au fost mobilizate imediat, două echipaje de pompieri militari din cadrul Secţiei Beiuş, cu o autospecială de intervenţie şi cu o ambulanţă SMURD tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor, cu ambulanţa tip C1 şi 4 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).
Echipajele SMURD şi SAJ au procedat la evaluarea de specialitate a celor şapte persoane implicate în accident şi la acordarea îngrijirilor medicale persoanelor rănite, şase dintre acestea fiind transportate ulterior la spital, iar echipajul care încadrează autospeciala de stingere a acţionat pentru asigurarea normelor de prevenire a incendiilor la locul producerii evenimentului.
*
Recomandările pompierilor pentru cei care ajung la locul lui accident rutier:
* NU VĂ PANICAŢI!
* Sunaţi la 112. Oferiţi locaţia cât mai exactă.
* Porniţi luminile de avarie pentru a semnaliza şi celorlalţi participanţi la trafic, producerea accidentului.
* Aflaţi dacă sunt persoane blocate care nu pot ieşi. Transmiteţi acest lucru operatorului 112.
* Oferiţi informaţii despre numărul persoanelor implicate.
* La nevoie, utilizaţi stingătorul din dotare - în urma accidentului pot exista scurgeri de carburant sau chiar flacără deschisă, existând un pericol de incendiu.
* Pregătiţi locul pentru sosirea echipajelor medicale - rugaţi toţi şoferii maşinilor oprite să facă un culoar liber pentru echipajele de intervenţie.
ESTE INTERZIS!
* Să schimbaţi poziţia vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane.
* Să preluaţi victimele de la faţa locului cu scopul de a ajunge cât mai repede la o unitate spitalicească fără a aştepta sosirea echipajelor medicale.
* Să părăsiţi locul accidentului până la sosirea echipajelor de poliţie
Cum acordăm primul ajutor
* Înainte de a coborî din maşină, luaţi în calcul riscurile posibile: incendiu, trafic deschis, teren alunecos, instabilitatea maşinii accidentate sau existenţa unor substanţe periculoase (în cazul maşinilor de transport marfă există marcaje specifice).
* În cazul în care nu cunoaşteţi măsurile de acordare a primului ajutor, rezumaţi-vă la a încerca să calmaţi victimele, să le comunicaţi că aţi alertat echipajele de intervenţie şi să le recomandaţi să nu efectueze mişcări bruşte care să le agraveze starea medicală.
* Doar dacă există un pericol iminent de incendiu, scoateţi victimele menţinând în permanenţă coloana vertebrală în linie dreaptă (cap - gât - trunchi), pentru a evita agravarea leziunilor.
OFIŢER INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Locotenent-colonel
CAMELIA ROŞCA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.