logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu

Noul an şcolar, în siguranţă

Siguranţa copiilor este prioritară, iar odată cu începerea noului an şcolar, atât cadrele didactice, cât şi elevii trebuie să acorde o atenţie deosebită respectării normelor de prevenire a incendiilor. Încă din prima zi de şcoală au început acţiunile de informare preventivă în licee, şcoli şi grădiniţe, fiind distribuite pliante din cadrul campaniilor 'Risc' şi 'Nu tremur la cutremur'.

Şi în acest an şcolar, specialiştii ISU Giurgiu vor continua acţiunile de îndrumare şi control în instituţiile de învăţământ, astfel încât eventualele nereguli constatate să fie eliminate. De asemenea, vor fi organizate şi exerciţii care au ca scop formarea unui comportament preventiv specific tipurilor de risc. Pe timpul acestora, va fi exersat modul de comportare în cazul producerii unui incendiu sau cutremur.

52 de astfel de exerciţii s-au desfăşurat în anul şcolar 2023-2024, cu participarea a mii de elevi, profesori şi personal auxiliar.

Reamintim faptul că folosirea incorectă a aparaturii electrice, a sistemelor de încălzire sau fumatul în locuri nepermise pot provoca incendii şi de aceea este necesară cunoaşterea unor reguli pentru prevenirea unor astfel de evenimente, astfel:

* verificarea, de către personal autorizat, a instalaţiilor electrice şi de încălzire, dar şi a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor şi eliminarea defecţiunilor, în cazul în care acestea sunt constatate;

* asigurarea necesarului de stingătoare, conform prevederilor normelor în vigoare;

* asigurarea accesului la hidranţi şi la mijloacele speciale de stingere pentru o intervenţie rapidă;

* menţinerea liberă a căilor de evacuare din unităţile de învăţământ (coridoare, scări, ieşiri), astfel încât să poată fi folosite, în orice moment. Lăţimea acestora nu trebuie îngustată prin amplasarea unor obiecte;

* introducerea în laboratoare sau ateliere a materialelor didactice (substanţe, reactivi, etc.) care sunt necesare doar în ziua respectivă;

* oprirea aparatelor / a sistemelor de ventilaţie / climatizare locală la terminarea cursurilor. La fel şi a iluminatului artificial, a alimentării cu energie electrică a calculatoarelor şi a altor aparate sau instalaţii din sălile de curs, birouri, laboratoare, ateliere etc.;

* golirea coşurilor de gunoi în locurile special destinate, în afara construcţiilor, la încheierea activităţilor didactice;

* respectarea regulilor privind interdicţia de a fuma în incinta instituţiilor de învăţământ;

* stabilirea unui sistem de anunţare-alarmare în caz de incendiu sau cutremur;

* instruirea elevilor în ceea ce priveşte pregătirea generală în domeniul apărării împotriva incendiilor, cunoaşterea planului de alarmare şi evacuare şi a comportamentului pe care trebuie să îl aibă în caz de incendiu;

* afişarea instrucţiunilor pe care elevii şi profesorii trebuie să le cunoască şi să le urmeze în cazul declanşării alarmei de evacuare.

Sfaturi pentru elevi, în caz de incendiu:

1. Anunţaţi incidentul primului adult pe care îl întâlniţi;

2. Păstraţi-vă calmul!;

3. Părăsiţi clădirea sub supravegherea şi îndrumarea unui cadru didactic;

4. Urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare. Viaţa este mai importantă!;

5. Când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici cadrele didactice vor face prezenţa.

6. Aşteptaţi intervenţia pompierilor.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
Afisari: 28

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.