Comunicat de presă - Primăria Sectorului 6
Anul şcolar 2024-2025 a început azi cu schimbări şi veşti bune în Sectorul 6. Două grădiniţe proaspăt reabilitate, cu un design inedit, şi două corpuri de scoală construite de la zero, moderne, 'că afară', şi-au deschis porţile pentru 1.400 de copii. Dacă prichindeii şi-au explorat clasele curioşi, cu ochii strălucind de încântare, părinţii au fost, de fapt, cei mai emoţionaţi şi fericiţi.
'Cine spune că nu se pot construi şcoli în România ?! Se poate ! Tot ce trebuie să faci este să accesezi fonduri europene, să dai drumul repede la proiectare şi la execuţie. Noi, în Sectorul 6, am ridicat de la zero patru corpuri de scoală, o grădiniţă şi o creşă', a declarat azi primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, la inaugurarea noului corp de la Şcoala Orizont. Este o clădire cu săli multifuncţionale şi de festivităţi, sală de mese, cabinete medicale, lift, spaţii de relaxare cu băncuţe, gradene şi plante naturale, precum şi opt clase spaţioase, luminoase, de 140 mp fiecare. Acestea vor putea fi împărţite pe jumătate cu ajutorul unor pereţi mobili, despărţitori, şi transformate în 16 clase. Deocamdată sunt amenajate 10 clase, care găzduiesc 250 de elevi.
Exact la fel este noul corp de la Şcoala Gimnazială Nr. 197, şi acesta inaugurat azi. Dimineaţa sunt cursuri, după-amiaza se desfăşoară programul 'Şcoala după şcoală'. 'Arată wow ! Suntem fericiţi că avem privilegiul să ne aducem copilul într-o astfel de şcoală. Nu am văzut nicăieri în România aşa ceva', spune mămica unui băieţel de clasă pregătitoare.
Ciprian Ciucu: 'Toate grădiniţele din Sectorul 6 vor fi la aceste standarde'
Preşcolarii de la Grădiniţele Nr. 208 şi Nr. 230 au simţit că pătrund azi într-un univers magic, al poveştilor. Întâmpinaţi cu baloane, animatori, locuri de joacă atractive şi clase colorate, au uitat complet de somn sau de grija că vor fi lăsaţi acolo de părinţi.
Cele două grădiniţe au fost şi ele inaugurate în această dimineaţă, după ce au trecut printr-un amplu proces de reabilitare şi consolidare, cu bani din PNRR. 'Sunt complet transformate, nu seamănă cu nimic din ce era înainte', spune o educatoare. Clădirile au fost refăcute integral, de la izolaţia pereţilor, schimbarea instalaţiilor sanitare şi electrice, până la cele mai mici detalii de design interior. Au pereţi pictaţi manual, cu personaje din poveşti şi mesaje motivaţionale, mobilier de calitate în nuanţe deschise, vesele.
'Clădirile sunt nu doar eficiente energetic, sigure, spaţioase, moderne, ci şi primitoare. Am pus mult accent pe ce se întâmplă la interior. În general, aceste unităţi de învăţământ arătau ca nişte spitale, după reabilitare. Noi am contractat special un anumit tip de proiectare şi design interior ca să fie mai vesele, mai primitoare. Curţile sunt mari şi superbe, au fost şi ele amenajate de ADPDU Sector 6, au locuri de joacă noi, gazon, flori, au fost plantaţi copaci.. Sunt unicat şi probabil cele mai faine din ţară. Mă gândesc că, de acum, va fi mare presiune pe aceste două grădiniţe, cererea va fi foarte mare. Dar mi-am fixat drept obiectiv că, în următorii ani, toate grădiniţele din Sectorul 6 să fie la aceleaşi standarde', a promis Ciprian Ciucu.
Un alt obiectiv este ca, în câţiva ani, să se înveţe într-un singur schimb în şcolile din Sectorul 6. 'Ştiţi că unităţile de învăţământ din Bucureşti sunt foarte aglomerate, e o presiune mare demografică în special dinspre Ilfov, de aceea se învaţă în mai multe schimburi. Tocmai de aceea construim noi corpuri de scoală, grădiniţe, creşe. Lucrăm într-un un ritm fără precedent. Obiectivul meu principal pentru următorii ani este să avem cât mai multe şcoli noi, pentru a se învăţa într-un singur schimb', a mai spus edilul.
44.000 de elevi şi preşcolari din Sectorul 6 au revenit, de azi, în bănci.
Le urăm mult succes şi le pregătim noi surprize, în săptămânile şi lunile care urmează.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.