Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin
Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 126500 lei.
Principalele deficienţe identificate:
- primirea la muncă a salariatului fără încheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă şi fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor (REVISAL), nu se notifică inspectoratul în privinţa utilizării în mod frecvent a muncii de noapte, nu s-a iniţiat procedura negocierii colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, dosarele de personal sunt incomplete, concediul legal de odihnă neefectuat nu se compensează în bani la încetarea activităţii salariatului, nu se face dovada acordării preavizului, lipsa copiei contractului individual de muncă pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc, nu se transmit modificările de salariu în REVISAL, nu se respectă termenul de transmitere a datelor, iar unele sunt introduse eronat, neacordarea repausului săptămânal şi a sporului pentru munca prestată în acele zile de repaus, nu se desemnează prin decizie scrisă persoana cu atribuţii de completare şi transmitere a datelor în REVISAL;
- nu s-au luat măsuri pentru realizarea determinărilor de noxe chimice în mediul de muncă la atelierul oţelărie electrică, lucrătorii nu poartă echipamentul individual de protecţie acordat de către angajator, nu s-au ataşat la loc vizibil instrucţiunile de utilizare a echipamentelor de muncă, nu se respectă periodicitatea anuală a verificării PRAM a instalaţiei electrice, nu s-au luat măsuri pentru obţinerea avizelor ISCIR la utilizarea echipamentelor de muncă (elevator, transpaletă şi arzătoare), nu se efectuează controlul medical la angajare şi nici controlul medical periodic, s-au realizat lucrări de săpături fără asigurarea malurilor, nu se notifică inspectoratul cu privire la substanţele chimice folosite, etc.
Au fost identificate trei persoane care prestau muncă nedeclarată neavând încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă, angajatorii sancţionaţi pentru muncă nedeclarată activând în domeniile de activitate: baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor; creşterea ovinelor şi caprinelor.
Au fost comunicate de către angajatori 6 evenimente care au avut ca urmări 6 cazuri de incapacitate temporară de muncă, iar la finalizarea cercetărilor se va stabili dacă intră în categoria accidentelor de muncă sau în afara muncii.
INSPECTOR ŞEF
IANCU PANDURU
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Mihaela Aga
inspector de muncă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.