Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa
Pompierii ialomiţeni au fost prezenţi la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenţia imediată la solicitările cetăţenilor şi gestionarea optimă a situaţiilor de urgenţă, produse la nivel local.
Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, intervenţia în cazul accidentelor rutiere, asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi salvarea animalelor din medii ostile vieţii reprezintă doar câteva exemple dintre cele 43 de misiuni desfăşurate de salvatorii ialomiţeni, în ultimele 72 de ore (06.09- 08.09.2024).
La nivel judeţean, 23 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de aceştia, amintim:
În perioada de referinţă, echipaje operative din cadrul inspectoratului nostru au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza localităţilor Bucu, respectiv Broşteni, în urma cărora 6 persoane, conştiente şi cooperante au fost evaluate şi monitorizate de către personalul medical aflat la locul solicitării, ulterior nefiind necesar transportul acestora la unitatea spitalicească. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la locul evenimentului rutier.
În data de 08.09.2024, în jurul orei 14:43, dispeceratul inspectoratului a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, în municipiul Slobozia (zona Combinatului), în care au fost implicate trei autoturisme. Au fost alocate de urgenţă o autospecială de stingere cu apă şi o autospecială de descarcerare. În sprijinul acestora a acţionat şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa. În urma impactului trei persoane, conştiente şi cooperante au avut nevoie de îngrijiri medicale, ulterior două dintre acestea fiind preluate şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia pentru investigaţii suplimentare. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la locul solicitării.
Totodată, în perioada supusă analizei salvatorii ialomiţeni au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor şi măsurile de acordare a primului ajutor medical, pe timpul desfăşurării unor evenimente sportive, în municipiul Feteşti.
În data de 06.09.2024, în jurul orei 11:30, Detaşamentul de pompieri Slobozia a intervenit pentru salvarea unei ovine, căzută într-o fântână, în localitatea Ciochina. Cu ajutorul mijloacelor din dotare, aceasta a fost extrasă şi predată în siguranţă proprietarului.
Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Barbu Catargiu' - Ialomiţa a executat în data de 06.09.2024, începând cu ora 08:00, o misiune de distrugere a unor muniţii neexplodate. Acestea au fost identificate pe raza mai multor localităţi ale judeţului. Misiunea s-a executat în condiţii de siguranţă sporită.
Rugăm populaţia civilă ca în momentul în care descoperă ori identifică obiecte ce seamănă cu un element de muniţie, să anunţe de îndată la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. Este foarte important ca zona să fie cât mai repede izolată de către echipe specializate şi la fel de important este ca obiectele să nu fie atinse, mutate sau lovite.
În ultimele 72 de ore, pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea a 13 incendii produse în zona de competenţă.
Din totalul celor 13 incendii care au avut loc în perioada menţionată, 10 intervenţii au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetaţie uscată), fiind afectate aproximativ 2 hectare de teren. Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost stabilite ca fiind focul deschis în spaţii deschise, fumatul în locuri nepermise şi jocul copiilor cu focul.
Trei echipaje operative din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, produs la locuinţa unui cetăţean, pe raza localităţii Gârbovi. La sosirea forţelor de intervenţie, acesta se manifesta prin ardere la nivelul podului casei. În urma evenimentului au ars obiecte de mobilier, articole electrocasnice, tavanul unei camere pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi. Cauza probabilă de producere a incendiului a constituit-o efectul termic generat de un coş de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.
În data de 06.09.2024, în jurul orei 22:20, pentru Staţia de pompieri Ţăndărei s-a dat alarma, în vederea lichidării unui incendiu produs la locuinţa unui cetăţean din localitatea Săveni. Efectul termic generat de conductori electrici improvizaţi a condus, cel mai probabil, la izbucnirea incendiului, care s-a propagat rapid la acoperişul casei. Forţele deplasate la locul intervenţiei au acţionat cu două autospeciale de stingere cu apă şi o ambulanţă SMURD. Focul a distrus acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 15 metri pătraţi, o bucătărie de vară şi articole electrocasnice. Din fericire nu au fost înregistrate victime.
Un alt incendiu a izbucnit în seara zilei de vineri, în jurul orei 22:20, la o anexă din localitatea Fierbinţi-Târg, iar la locul solicitării au fost alocate de urgenţă două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, din cadrul Detaşamentului de pompieri Urziceni. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul anexei. În urma evenimentului, flăcările au distrus anexa în suprafaţă de 20 de metri pătraţi şi 1000 de baloţi de paie. Cauza probabilă de producere a incendiului a constituit-o utilizarea necorespunzătoare a explozivilor (artificii).
În continuare, pompierii militari rămân mobilizaţi, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitaţi! Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro şi aplicaţia de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store şi Google Play.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.