Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea
ARME DEŢINUTE ILEGAL, RIDICATE DE POLIŢIŞTI
Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase cu sprijinul celor din cadrul Poliţiei municipiului Drăgăşani şi Secţiei 3 Poliţie Rurală Suteşti au acţionat pentru verificarea deţinătorilor de arme şi muniţii.
La data de 07 septembrie a.c., poliţiştii au acţionat pentru depistarea deţinătorilor de arme şi muniţii care nu respectă prevederile legale în domeniu. Astfel, în comuna Mitrofani, poliţiştii au identificat un bărbat care deţinea mai multe obiecte interzise la deţinere: o armă letală de vânătoare, confecţionată artizanal, o armă neletală, 12 cartuşe de vânătoare şi 279 de proiectile metalice.
În urma verificărilor efectuate, a reieşit că bărbatul nu este autorizat în vederea deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor letale /neletale.
Obiectele identificate au fost ridicate pentru cercetări. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor'.
ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR ÎN MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA
La data de 08 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea şi a secţiilor arondate au desfăşurat acţiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice, precum şi de creştere a gradului de disciplină rutieră.
În acest sens, au fost legitimate peste 171 de persoane şi verificate aproximativ 91 de autovehicule, fiind aplicate 96 sancţiuni contravenţionale, de aproximativ 29.000 de lei.
Din totalul acestora, 80 au fost aplicate în conformitate cu O.U.G. nr. 195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 15 sancţiuni conform prevederilor Legii nr. 61/ 1991 R privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar o sancţiune pentru alte fapte.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice 5 permise de conducere.
Astfel de acţiuni vor continua pentru identificarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care încalcă prevederile legale.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.