Comunicat de presă - DIICOT
La data de 05.09.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău au dispus reţinerea unui inculpat cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi măsura controlului judiciar faţă de un altul, cercetat pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.
Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada iunie 2023 - septembrie 2024, unul dintre inculpaţi a înfiinţat şi întreţinut, pe raza unei comune din judeţul Buzău, două culturi de canabis, outdoor, în scopul comercializării dar şi pentru consum propriu.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate pe raza judeţului Buzău şi în municipiul Bucureşti, au fost identificate şi ridicate cantitatea de peste 700 de grame canabis depozitată în diferite recipiente (provenind din cultura obţinută în anul 2023), o cultură outdoor şi seminţe de canabis, un gram substanţă pulverulentă susceptibilă a avea efecte psihoactive, două grindere, un cântar de precizie, sume de bani în lei şi euro, precum şi alte mijloace de probă.
În ziua de 06.09.2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Buzău a dispus arestarea preventivă a inculpatului reţinut, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Ploieşti şi Bucureşti, precum şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău şi Grupării Speciale de Intervenţii a Jandarmeriei Bucureşti
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.