Comunicat de presă - Poliţia Română
Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada februarie - septembrie 2024, persoanele în cauză ar fi procurat, deţinut, manipulat, intermediat şi vândut diferite cantităţi de droguri de risc (canabis) şi substanţe psihoactive (2MMC, Alfa-Ethylaminopentiophenone) către consumatori, din judeţul Constanţa, cu sume cuprinse între 60 şi 400 de lei.
În urma percheziţiilor domiciliare, efectuate în cursul zilei de ieri, au fost descoperite şi ridicate 106 grame de cristal (3-CMC, drog de mare risc) porţionat şi ambalat în 140 de pliculeţe autosigilante, 48 de grame de canabis (drog de risc) porţionat şi ambalat în 37 de pliculeţe, două cântare electronice de precizie, peste 400 de pliculeţe tip zip-lock nefolosite, precum şi alte mijloace de probă.
La data de 5 septembrie 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa - Biroul de Combatere a Traficului de Droguri au dispus reţinerea celor două persoane, pentru 24 de ore.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.