Comunicat de presă - Centrul Naţional de Artă 'Tinerimea Română'
Pe 12 septembrie, de la ora 19.00, la Festival & Congress Center din Varna, Corul de cameră Preludiu - Voicu Enăchescu dirijat de Andrei Stănculescu va participa la Varna Summer Festival în cadrul secţiunii Baroc al acestuia, în deschiderea Concursului Internaţional de Coruri 'Prof. Georgi Dimitrov'.
Programul va cuprinde Misa în si minor de Bach, iar Corul Preludiu va cânta alături de Festival Baroque Orchestra, dirijor Martin Sieghart, solişti Heather Newhouse - soprană, Hermine Haselbock - alto, Franz Gurtelschmied - Tenor, Klemens Sander - Bas.
Festivalul se bucură de un bun renume internaţional, nivelul artistic foarte ridicat fiind impus chiar de tradiţia ţării gazdă în domeniul artei corale, invitarea muzicienilor din România constituindu-se astfel într-o binemeritată recunoaştere a acestora.
BIOGRAFII
CORUL DE CAMERĂ PRELUDIU - VOICU ENĂCHESCU
Primul concert al formaţiei a avut loc la 1 noiembrie 1972, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti. Până acum doi ani, Corul de Cameră Preludiu a fost condus de creatorul său, maestrul Voicu Enăchescu, iar în toată această perioadă, ansamblul şi-a adus contribuţia la transmiterea actului artistic în rândurile publicului meloman din România şi din străinătate, remarcându-se prin măiestria sa interpretativă, prin prospeţimea, şi, în acelaşi timp, prin maturitate, activitatea sa fiind încununată cu multe premii.
În cei 50 de ani de activitate 'Preludiu' a realizat peste 350 de înregistrări radio şi TV, un disc 'Electrecord' şi trei C.D. - uri (Colinde şi cântece de Crăciun, Muzica bizantină în cultura românească, Maeştrii ai artei corale româneşti).
De la apariţia sa, formaţia a prezentat mai mult de 2.500 de concerte pe marile scene din România şi din străinătate, în cursul celor peste 90 de turnee efectuate în 30 de ţări din Europa, America şi Asia, fiind laureată la mai multe festivaluri internaţionale (Pardubice, Nitra, Barcelona, Celje). Corul de cameră 'Preludiu' şi dirijorul Voicu Enăchescu au primit, cu ocazia ediţiei a XIII-a a Festivalului Internaţional 'George Enescu' (1995), 'Premiul pentru excepţionalul program prezentat', distincţie acordată de Uniunea Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România.
Începând cu septembrie 2021, la conducerea Corului de Cameră Preludiu a venit Andrei Stănculescu - membru al ansamblului încă din 2016, atunci când maestrul Voicu Enăchescu, impresionat de activitatea dirijorală a tânărului muzician, l-a adus în familia Preludiu pentru a pregăti ansamblul în vederea colaborării cu Orchestra Română de Tineret şi cu dirijorul Cristian Măcelaru. Din februarie 2023, poartă numele Corul de cameră PRELUDIU - Voicu Enăchescu.
Andrei Stănculescu
Născut la 8 decembrie 1995, în Râmnicu Vâlcea, Andrei Stănculescu are o bogată experienţă dirijorală, realizând o serie de performanţe muzicale, dintre care se remarcă activitatea sa în calitate de dirijor al Corului de cameră Preludiu, dirijor invitat al orchestrelor naţionale de tineret: Orchestra Naţională de Tineret şi Orchestra Junior, dirijor şi fondator al Corului Rubato alături de care a efectuat turnee atât în ţară, cât şi în străinătate (Elveţia, 2018).
În anul 2018 devine consultant artistic şi dirijor coordonator în România al proiectului Playing for Philharmonie, desfăşurat de BRD - Groupe Societe Generale, iar alături de Corul BRD susţine o serie de concerte pe scena Filarmonicii din Paris, Filarmonicii George Enescu, Filarmonicii din Piteşti, Filarmonicii Ion Dumitrescu. De asemenea, a urmat recent stagii de perfecţionare organizate în Franţa de Fundaţia Royaumont şi beneficiază de o bursă din partea Conservatorio della Svizzera italiana, unde studiază muzica Renaşterii.
Acesta a colaborat şi a studiat de-a lungul timpului cu personalităţi precum Cristian Mandeal, Cristian Măcelaru, Tiberiu Soare, Voicu Enăchescu, Gabriel Popescu, Leo Warynski sau Francois Xavier-Roth. Din anul 2018, este dirijorul Corului Catedralei Sf. Iosif. Acesta a avut onoarea de a dirija slujba papală, cu ocazia vizitei Sanctităţii Sale, Papa Francisc, în România, primind decoraţia Crucea Arhiepiscopală.
Pe 8 Decembrie 2021, îşi face debutul pe scena Ateneului Român, alături de Orchestra Română de Tineret şi Corul de cameră Preludiu, devenind astfel unul dintre cei mai tineri dirijori care au păşit pe această scenă.
Cu studii muzicale realizate în România şi Elveţia şi cu diverse participări la cursuri de măiestrie în România, Franţa, Italia şi Elveţia, Andrei Stănculescu este muzicianul care, mereu preocupat de adevăratele intenţii ale compozitorilor şi de adevărul muzical, distinge, descurcă şi redă colegilor din Preludiu problemele dificile ale unei partituri, mergând până la cele mai mici amănunte şi cele mai fine trăsături imaginate de creatori.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, mediaTRUST, RomâniaTV, Liternet, Agenţia de Carte
Pentru informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă 'Tinerimea Română' şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.