Comunicat de presă - Teatrul ODEON
Spectacolul face parte din selecţia FNT - Festivalului Naţional de Teatru de anul acesta, iar marţi, 8 octombrie, se va juca la Teatrul Naţional 'Marin Sorescu' din Craiova, în cadrul evenimentului Săptămâna Purcărete - 50 de ani de excelenţă în teatru.
În Sala Majestic vă aşteptăm să vedeţi LEXICONUL AMAR pe 20, 21, 22, 24, 26 şi 27 septembrie, începând cu ora 19.00.
'Complexă dar şi foarte complicată, misterioasă şi subversivă, duioasă şi politică, plină de profunzime dar şi veselă, piesa este inspirată de unul din cele mai frumoase texte scrise în limba română: basmul lui Petre Ispirescu - Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Nu este vorba despre o dramatizare a acestei naraţiuni, ci de un text de sine stătător al cărui sâmbure este extras din sfâşietoarea poveste relatată de Ispirescu. (O poveste populară? O invenţie?)' Silviu Purcărete
Vineri, 20 septembrie marcăm aniversarea a 565 de ani de la prima atestare a Bucureştiului cu spectacolul REPUBLICA MELANIA de Irina Nechit, regia Gelu Colceag, cu Rodica Mandache. Cu acest prilej oferim un bilet gratuit la unul achiziţionat. De această ofertă se poate beneficia exclusiv de la casa de bilete a teatrului.
Miercuri, 25 septembrie, vă aşteptăm la PESCĂRUŞUL după A.P. Cehov, un spectacol de Andrei şi Andreea Grosu.
Sâmbătă 28 septembrie se joacă spectacolele NELINIŞTE de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop, la sala Majestic şi JULIETA FĂRĂ ROMEO de Alex Mircioi şi Bogdan Th. Olteanu, regia Bogdan Th. Olteanu la Sala Studio.
Duminică, 29 septembrie vă propunem O CASÄ DESCHISÄ de Will Eno, regia şi traducerea Teodora Petre, spectacol câştigător al proiectului Tineri regizori, texte contemporane, ediţia 2022, de la ora 17.00 la Sala Studio. Iar la Sala Majestic de la ora 19.30 spectacolul CEASORNICĂRIA TAUS de Gellu Naum, regia Dragoş Galgoţiu.
Sâmbătă, 7 septembrie, în Sala Mare a Teatrului Naţional 'Vasile Alecsandri' din Iaşi, începând cu ora 20.30, spectacolul SENTIMENTUL FRAGIL AL SPERANŢEI, având la bază texte adaptate din Gen, revistă, scenariul şi regia Carmen Lidia Vidu, va deschide prima ediţie a Festivalului de Regie 'Cătălina Buzoianu' - Teatru la puterea feminin. SENTIMENTUL FRAGIL AL SPERANŢEI face parte şi el din ediţia de anul acesta a FNT - Festivalului Naţional de Teatru.
Proiectul european Fabulamundi. Playwriting Europe, ediţia New Voices (2023 - 2025), continuă şi în această stagiune, iar joi, 12 septembrie, va debuta cel de-al treilea workshop, coordonat de Mihaela Michailov, mentor Fabulamundi. Cei şapte participanţi, dramaturgi cu vârsta până în 27 de ani, selectaţi în urma unui call, vor scrie pentru trupa de actori a Teatrului ODEON. Finalitatea workshopului va fi un spectacol-lectură, prezentat în această toamnă pe scena ODEONULUI.
În weekend-urile 14-15 şi 21-22 septembrie Teatrul ODEON va aduce instalaţia ODEON Theatre Fountain pe străzile Bucureştiului, în cadrul evenimentului Străzi deschise, Bucureşti - promenadă urbană, proiect organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Cul Tur Ed - Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Municipiului Bucureşti, alături de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS - Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive al Municipiului Bucureşti.
Finalul lunii septembrie anunţă @ODEON cea de-a treia ediţie a Festivalului Teatrelor Maghiare Bukfeszt, 30 Septembrie - 6 Octombrie.
PROGRAMUL INTEGRAL al Teatrului ODEON poate fi accesat pe site, www.teatrul-odeon.ro, în secţiunea 'Program'.
BILETELE vor fi puse în vânzare online joi, 5 septembrie, şi se pot achiziţiona fără comision, direct de pe site-ul teatrului, www.teatrul-odeon.ro şi, începând de miercuri, 11 septembrie, de la Casa de Bilete.
Noul program al casei de Bilete este miercuri - duminică, între orele 16.00 - 20.00.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.