Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naţionale
Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Eduard Bachide, participă duminică, 8 septembrie, la ceremonia militară organizată în garnizoana Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, cu prilejul marcării a 80 de ani de la eliberarea oraşului de către Armata României în anul 1944 şi comemorării generalului erou Grigore Bălan.
Programul activităţilor debutează la ora 12.00 la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, unde se află bustul generalului Grigore Bălan, inaugurat anul trecut, primul general al Armatei României care a căzut în lupta pentru eliberarea Ardealului de Nord în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, apoi continuă la ora 13.30, cu o ceremonie militară organizată de autorităţile publice locale şi de militarii Batalionului 22 Vânători de Munte 'Cireşoaia', în Piaţa Centrală din faţa sediului Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.
* * *
Generalul Grigore Bălan, grav rănit în luptele pentru eliberarea Municipiului Sfântu Gheorghe, s-a stins din viaţă într-un spital de campanie din Sinaia la 13 septembrie 1944.
Asociaţia Naţională Cultul Eroilor 'Regina Maria', organizaţie neguvernamentală aflată sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale şi oblăduirea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, a iniţiat şi finanţat lucrarea comemorativă dedicată generalului Grigore Bălan. Reprezentarea artistică este opera colonelului (r.) Valentin Tănase, directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei.
Asociaţia Naţională Cultul Eroilor 'Regina Maria' a donat Ministerului Afacerilor Interne lucrarea comemorativă care este amplasată la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna.
Biroul de Presă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.