Comunicat de presă - Institutul Cultural Român
Până la 30 septembrie, tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani se pot înscrie la selecţia anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO). Audiţiile vor avea loc în zilele de 23 octombrie la Bucureşti şi 24 octombrie la Timişoara.
Începând cu anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român. Până în prezent, peste 20 de instrumentişti din România au luat parte la stagiile de formare EUYO, în cadrul parteneriatului cu ICR. Înscrierile se fac online, la https://euyo.eu/auditions/.
EUYO este un proiect muzical european care reuneşte tineri muzicieni din toate ţările membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de renume, într-o orchestră care transcende barierele sociale, culturale, politice şi economice. Pentru cele aproximativ 120 de locuri din orchestră se organizează anual audiţii în fiecare ţară. De asemenea, EUYO are o listă de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au şansa să cânte în orchestră în timpul anului.
EUYO oferă şansa unei experienţe profesionale remarcabile pentru tinerii instrumentişti care îşi propun o carieră de muzicieni în orchestră. Dezvoltarea tehnicii interpretative la cel mai înalt nivel, experienţa marilor săli de concert, întâlnirea cu cei mai buni profesori îi pregătesc pentru o carieră internaţională de succes. Peste 90% dintre membrii EUYO ajung muzicieni de marcă, găsindu-şi locul în orchestrele de prim rang ale Europei.
EUYO oferă şi oportunitatea obţinerii unor rezidenţe, acces la unele dintre cele mai mari săli de concerte din Europa, granturi pentru muzica de cameră în scopul proiectării propriilor idei, posibilitatea de a concerta în cadrul Budapest Festival Orchestra şi de a accesa EUYO Frontrunners, program de învăţare online gratuit.
Serviciul Promovare şi Comunicare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.