logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu

Expoziţia: 'Vâlcea Naturală'

Locaţie: Muzeul de Istorie Naturală, Str. Cetăţii 1, Sibiu

Perioada: 4 septembrie - 16 octombrie

Vernisaj: 16 septembrie, ora 18:00

Curatori: Silviu Ţicu, Daniel Mîrlea, Maria Stănciugelu

Colaboratori: Asociaţia Kogayon

Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, parte a Muzeului Naţional Brukenthal, este una dintre cele mai vechi şi importante instituţii de profil din România, adăpostind peste un milion de piese ce alcătuiesc numeroase colecţii de importanţă naţională şi mondială. Timp de peste 100 de ani, aceste colecţii au cunoscut o creştere continuă ca rezultat al activităţii de colectare a membrilor marcanţi ai Societăţii Ardelene de Ştiinţele Naturii (Siebenburgischer Verein fur Naturwissenschaften zu Hermannstadt), prin schimburile cu specialiştii străini sau donaţii de colecţii particulare importante.

Muzeul, în colaborare cu fotograful Daniel Mîrlea şi Asociaţia Kogayon vă invită la vernisajul expoziţiei 'Vâlcea Naturală' la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu.

Expoziţia este dedicată explorării biodiversităţii şi geodiversităţii judeţului Vâlcea, zonă ce deţine unul dintre cele mai bogate patrimonii naturale ale ţării, cu două parcuri naţionale respectiv Parcul Naţional Cozia şi Parcul Naţional Buila-Vânturariţa şi numeroase situri Natura 2000 precum şi un impresionant patrimoniu cultural.

Expoziţia prezintă principalele etaje altitudinale ale judeţului cu peisajul spectaculos, habitatele naturale şi speciile care le populează.

Pentru transpunerea diversităţii ecologice şi geologice a judeţului au fost folosite fotografii realizate de fotograful Daniel Mîrlea, specimene din colecţiile de zoologie, ornitologice, malacologice şi entomologice ale Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu dar şi piese din colecţia de eşantioane de minerale a Asociaţiei Kogayon.

Expoziţia are la bază proiectul cu acelaşi nume 'Vâlcea Naturală'' al fotografului Daniel Mîrlea, realizat în colaborare cu Asociaţia Kogayon.

Asociaţia Kogayon are un lung istoric în ceea ce priveşte protecţia şi promovarea naturii şi a comunităţilor locale, înaintând înfiinţarea Parcului Naţional Buila-Vânturariţa, cel mai mic ca suprafaţă din România şi singurul parc naţional înfiinţat dintr-o iniţiativă civică, dar şi multe alte proiecte.

În prezent, asociaţia derulează proiectul Oltenia de Sub Munte - Geoparc aspirant UNESCO, un proiect dedicat promovării şi conservării patrimoniului natural şi cultural ce are ca scop protejarea ecosistemelor naturale şi a tradiţiilor regionale. Oltenia de Sub Munte desfăşoară activităţi de educaţie ecologică, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare comunitară, şi contribuie la creşterea conştientizării asupra importanţei conservării biodiversităţii şi geodiversităţii.

În acest context, expoziţia 'Vâlcea Naturală' la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu reprezintă o iniţiativă importantă pentru a aduce în atenţia publicului frumuseţile naturale ale acestei zone.
Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].