Comunicat de presă - Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului
Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a dat în judecată Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi pentru faptul că instituţia a refuzat să comunice informaţii publice referitoare la indemnizaţiile primite de conducere, dar şi alte date relevante despre activitate. Demersul a fost iniţiat în cadrul campaniei 'Închideţi robinetul risipei', după ce presa a relatat faptul că în cadrul anumitor instituţii şi autorităţi sunt plătite salarii uriaşe şi zero rezultate.
FACIAS a întrebat câţi bani câştigă şefii acestei agenţii şi a solicitat rapoartele de activitate ale instituţiei, lista proiectelor de anvergură derulate şi bugetul defalcat pe categorii de cheltuieli.
Toate aceste informaţii fac parte din categoria informaţiilor de interes public.
Agenţia Naţională Pentru Egalitate de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi este o instituţie înfiinţată în urmă cu 22 de ani care are ca scop principal promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.
Acţiunea FACIAS este un semnal de alarmă pentru toate autorităţile: transparenţa nu este o opţiune, ci o datorie. Orice încercare de a ascunde informaţii de interes public subminează încrederea cetăţenilor în instituţiile statului şi trebuie să fie sancţionată cu fermitate.
Biroul de Presă FACIAS
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.