logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Festivalul 'Classic for Teens'

Festivalul 'Classic for Teens', unic în România, a fost inaugurat oficial la Focşani

Succes de public pentru Concertul de deschidere, dedicat prieteniei franco române, susţinut de pianistele Mara Dobrescu, Dana Ciocârlie şi violonista Gaetane Prouvost

Luni, 2 septembrie 2024, la Focşani, cu o Conferinţă de presă organizată la sediul Consiliului Judeţean, s-a dat oficial startul la Festivalul Classic for Teens, unul din cele mai prestigioase evenimente culturale dedicate tinerilor, organizate în România.

Au fost prezenţi şi au intervenit: Ionel Cel-Mare, vicepreşedintele Consiliului Consiliului Judeţean Vrancea, Adrian Creţu, administrator general al Judeţului Vrancea, Traian Negulescu, director executiv în cadrul Primăriei municipiului Focşani, Claudiu Matei,consilier în Consiliul Judeţean Vrancea, Mioara Moraru, Managerul Festivalului, Mara Dobrescu, Director artistic al Festivalului, Sorin Francu, Director al Teatrului Maior 'Gheorghe Pastia'.

'Suntem bucuroşi să fim gazde ale Festivalului şi să vedem sala aproape plină cu artişti şi tineri din întreaga ţară şi nu numai. Este un Festival unic în România, Consiliul Judeţean a sprijinit şi sprijină învăţământul, cultura şi sportul prin programe precum 'Classic for Teens', ajuns în 2024 la a cincea ediţie', a declarat în deschidere Ionel Cel-Mare, felicitând organizatorii.

Traian Negulescu, director executiv în cadrul Primăriei Municipiului Focşani, a urat bun venit oaspeţilor în oraşul Focşani, subliniind că luna septembrie a debutat sub semnul şi auspiciile artei, la cele mai înalte cote: 'e o plăcere pentru mine să ştiu că un eveniment internaţional de acest nivel este organizat la Focşani'.

Mara Dobrescu (Franţa): 'Sunt onorată de misiunea de a fi Director artistic al unui Festivalul unic şi sunt bucuroasă de fiecare dată când văd bucuria din ochii tinerilor participanţi. Am început deja Masterclass-urile de pian, la care au venit pianişti de un nivel foarte înalt, semn că România continuă să formeze talente. Noi, ca adulţi, avem mereu nostalgia întoarcerii la paradisul copilăriei. Ar fi minunat ca muzica să fie o parte din acel paradis cât mai devreme, ca după aceea, adult fiind, să regăsim acel drum'.

La Conferinţa de presă au fost prezenţi şi au luat cuvântul câţiva dintre artiştii invitaţi, protagonişti ai primelor zile ale evenimentului: Dana Ciocârlie şi Gaetane Prouvost (pianiste, Franţa), Adriana Bădescu(pictoriţă, România / Franţa), Alexandra Cherciu (compozitoare, România), Emanuel Chiriac (sculptor în fier sudat, România), Stefano Priori (contrabasist, Italia)

'Festivalul, se va desfăşura timp de 10 zile, în perioada 2 - 12 septembrie 2024. Este o ediţie a recordurilor, unică în România, organizată de tineri, pentru tineri', a subliniat Mioara Moraru, Managerul Festivalului, enumerând evenimentele cu intrare liberă din program.

Vor evolua în faţa publicului 100 de artişti din 9 ţări: România, Franţa, Germania, Italia, Elveţia, Ucraina, Venezuela, China şi Coreea de Sud. Agenda bogată cuprinde: 15 concerte, 3 expoziţii, 4 conferinţe şi 7 masterclass-uri, la care s-au înscris 50 de tineri din toată ţara, dar şi din străinătate.

Intrarea şi accesul la toate evenimentele sunt gratuite. Mai mult, peste 150 de voluntari, elevi şi studenţi vrânceni, participă la organizarea Festivalului. Din partea lor a luat cuvântul Ana Hornea, coordonator al echipei.

În cursul zilei de luni, după Conferinţa de presă, au avut loc şi primele evenimente cu public din agenda Festivalului. La ora 16:00 s-a desfăşurat în Piaţa Unirii un Flash Mob inedit, susţinut de talentatele balerine de la Studioul de balet pentru copii şi tineret al Operei Naţionale Bucureşti, coordonat de Magdalena Rovinescu. La ora 17:00 a fost inaugurată la Galeriile de Artă şi Spaţii Publice expoziţia de pictură şi sculptură a artiştilor Adriana Bădescu şi Emanuel Chiriac.

Seara, la Teatrul Municipal a avut loc Concertul de deschidere, susţinut de pianistele Mara Dobrescu, Dana Ciocârlie şi violonista Gaetane Prouvost, concert care care s-a bucurat de un mare succes de public. Repertoriul pentru pian şi vioară a fost unul atent ales, dedicat afinităţilor muzicale dintre România şi Franţa şi a cuprins opere de Enescu, Lipatti, Ravel. Publicul emoţionat a salutat, în aplauze, trio-ul format din cele trei artiste recunoscute şi afirmate la nivel internaţional.

Evenimentele iniţiale ale Festivalului au fost apreciate de un public format mai cu seamă din tineri, iar organizatorii îi invită pe toţi iubitorii de cultură, de orice vârstă, să participe şi la spectacolele şi concertele viitoare. Aşa cum s-a subliniat în mai mult decât o ocazie, timp de peste o săptămână, Focşaniul va fi cu adevărat o capitală culturală a României tinere 'în suflet' şi iubitoare de frumos.

Agenda evenimentelor, precum şi informaţii legate de program şi artişti, pot fi consultate pe paginile de social media ale Festivalului. De asemenea, a fost lansat ieri şi site-ul oficial https://www.classicforteens.eu/.

#ClassicforTeens #CFT2024

Facebook: ClassicForTeens
Instagram:ClassicForTeens
Tik Tok: ClassicForTeens5
You Tube: @ClassicForTeens

Festivalul 'Classic for Teens' este organizat de Asociaţia PropatriaVOX, şi susţinut de Consiliul Judeţean Vrancea, în calitate de finanţator.

CU SUSŢINEREA: Consiliului Judeţean Vrancea şi Primăria Municipiului Focşani.

Parteneri: Ministerul Familiei, Tineretului si Egalităţii de Şanse, Conservatorul de Muzica Santa Cecilia- Roma, Confindustria Romania, Festivalul Internaţional Propatria, Teatrul Municipal Focşani, Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia Focşani, Asociaţia culturală româno-italiană Propatria, Colegiul National Dinu Lipatti-Bucureşti, Liceul vocaţional Tudor Ciortea- Braşov, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Rotary Varana Focşani, Liceul de arte Gh. Tattarescu, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, Episcopia
Romano-Catolica Iaşi, Universitatea Transilvania-Facultatea de Muzica, Hubart Agency, Asociaţia Pro Contemporania, Ansamblul Ţara Vrancei, stagiunea concertistică Rondino, Opera Naţională Bucureşti, Maison Florus, Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu Focşani, Colegiul National Pedagogic Spiru Haret Focşani, Colegiul National Al.L. Cuza Focşani, Colegiul National Unirea Focşani, Consiliul Judeţean al Elevilor Vrancea, şcoala gimnazială Al. Vlahuţă Gugeşti, Partida Romilor Pro-Europa, Centrul Cultural Vrancea, Muzeul Vrancei, 'Susţine binele'.

COLABORATORI: Caspro Publicitate, Sara Resort, Hotel Amadeus, Kristal Hotel, Pensiunea RIX, ManoSim Comex, ClassicArt Events, Pensiunea Dana1, Il Gusto, Mirela Ionescu,ValidSoftware, La Cosa Nostra, Hotel Unirea.

SPONSORI PRINCIPALI: AeroItalia, Piccolo Maestro

SPONSORI: RIKORA, OrthoArt Lab, Expert Service, Florăria Petruţa, Marilena Băcanu Hair Stylist, Cofetăria Monique, Roman's, Crama Unu, Beciul Domnesc, Paco Supermarket

PARTENERI MEDIA:

Naţionali: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio Iaşi, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, AGERPRES.

Locali: Monitorul de Vrancea, Ziarul de Vrancea, Realitatea de Vrancea, ATLAS TV, Radio DADA, Vrancea 24, Ediţie de Vrancea, Evenimente Focşani, Informaţia Vrânceana, Jurnal de Vrancea, Actualitatea Vrânceană

Internaţionali: Agenţia ASKANEWS (Italia), RoZoom Press (Italia/Franţa/ Marea Britanie)
Afisari: 20

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].