Comunicat de presă - Direcţia de Asistenţă Socială Oradea
Centrul Social Multifuncţional Ioşia l a fost ieri gazda unui eveniment dedicat sărbătoririi Limbii române, la care au participat numeroşi reprezentanţi ai comunităţii. Într-o atmosferă deosebită, cu o prezenţă extraordinară şi cu invitaţi de seamă, evenimentul a fost unul de excepţie. Sub atenta coordonare a d-nei ing. Mioriţa Săteanu, întâlnirea a debutat cu alocuţiunea susţinută de col.r.dr. Constantin Moşincat, care a trecut în revistă istoria limbii române, momente de răscruce trecute şi actuale. Totodată, şi d-na Săteanu a realizat o 'radiografie' a situaţiei actuale a limbii române, subliniind importanţa conservării ca tezaur naţional a acesteia. Doamna viceprimar Antonia Nica şi d-na director al Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea, Anca Grama, prezente la eveniment, au salutat şi ele audienţa, subliniind importanţa marcării unor astfel de evenimente la centrele multifuncţionale din cartiere.
Un alt moment, foarte apreciat de cei prezenţi, a fost cel al recitalului de poezii. Poeziile au fost recitate din suflet, unele fiind creaţii proprii ale colaboratorilor noştri: Heteş Pascu, Florica Mera, Leontina Costruţ, Aurel Horgoş, Ecaterina Grecu, Silvia Bodea Sălăjan, Lucica Horgoş, Viorel Boldiş, Rodica Denuţ, Iuga Victoria şi Ioan Bărnuţiu. Dar şi mai apreciat a fost momentul micilor recitatori şi interpreţi: Natalia Mendre - Colegiul Naţional 'Iosif Vulcan' Oradea, Maria Paşca - Şcoala Generală nr.16, Matei Popa - Şcoala Generală 'Oltea Doamna' şi David Păvăloaia - Şcoala Generală nr.16, care ne dau speranţa că tradiţiile şi patriotismul nu sunt desuete şi astfel felicităm părinţii şi dascălii care le-au insuflat respect faţă de tot ceea ce înseamnă ROMANESC. Toţi cei care au interpretat poezii şi cântece au primit în semn de apreciere câte o carte din partea doamnei viceprimar Antonia Nica.
Ca la orice eveniment de înaltă ţinută, încheierea s-a realizat cu interpretarea tuturor celor prezenţi a unor cântece cu tematică din folclor.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.