Comunicat de presă - Casa de Pensii Sibiu
Principalele obiective ale Legii 360/2023 sunt eliminarea inechităţilor din sistemul de pensii şi adecvarea pensiilor mici, precum şi asigurarea unei stabilităţi pe termen mediu şi lung a sistemului public de pensii.
Elementul principal care a stat la baza eliminării inechităţilor din sistem pentru pensiile stabilite până la 31.08.2024, a fost aplicarea principiului contributivităţii în procesul recalculării pensiilor din sistemul public de pensii conform art.144 din Legea nr. 360/2023.
Inechităţile din sistemul de pensii s-au creat de-a lungul timpului prin aplicarea unor elemente de calcul diferite, în funcţie de legislaţia existentă la momentul ieşirii la pensie al persoanei.
În esenţă, dacă două persoane acumulau în întreaga activitate acelaşi număr de puncte, dar se pensionau pe legi diferite, în prezent aveau un cuantum diferit.
În judeţul Sibiu un număr de 99.254 dosare de pensie au fost recalculate în conformitate cu prevederile art. 144 din Legea 360/2023. Dintre acestea 76.393 aparţin de Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, iar 22.861 aparţin de Casa Locală de Pensii Mediaş.
Pentru un număr de 83.560 (84,19%) beneficiari pensia a fost majorată. Dintre acestea 64.691 aparţin de Casa Judeţeană de Pensii Sibiu şi au o creştere medie de 531 lei, iar 18.869 aparţin de Casa Locală de Pensii Mediaş şi au o creştere medie de 501 lei. Creşterea medie din judeţul Sibiu este de 524 lei.
În urma recalculării pentru un număr de 15.694 (15,81%) beneficiari se va menţine cuantumul aflat în plată, întrucât pensia recalculată este mai mică sau egală cu pensia aflată în plată, iar în cazul în care sumele aflate în plată sunt mai favorabile decât cele rezultate din recalculare acestea se menţin în plată pană la data la care prin indexări sau majorări aplicate la cuantumul recalculat se va depăşi valoarea pensiei aflată în plată.
În acest sens a fost transmisă în teritoriu o scrisoare asumată şi semnată de către Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, doamna Simona Bucura-Oprescu şi Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, domnul Daniel Baciu. Menţionez că această scrisoare a fost transmisă de Casa Judeţeană de Pensii Sibiu către toţi cei 15.694 de beneficiari din judeţ aflaţi în această situaţie.
Din analiza situaţiilor în care cuantumul pensiei recalculate este mai mic decât cel aflat în plată, distingem următoarele situaţii:
1. Pensii în care s-a utilizat un stagiu complet care a favorizat persoana, în sensul obţinerii unui cuantum mai mare decât în situaţiile normale prevăzute de lege (exemplu: persoane care beneficiază de pensie limită de vârstă pe handicap, persoane care au realizat activitate în grupa I de muncă sau condiţii speciale). Persoanele aflate în aceste situaţii au beneficiat de:
- reducerea vârstei standard de pensionare
- punctaj suplimentar în situaţia realizării de stagiu în grupa I sau condiţii speciale
- cuantum mai mare al pensiei prin utilizarea unui stagiu complet diferit faţă de cel prevăzut de lege pentru cei care au realizat activitate în condiţii normale sau în grupa a II-a de muncă
2. Pensii în care s-a realizat un stagiu contributiv sub 15 ani şi care s-au situat ca şi cuantum sub indemnizaţia socială minimă în plată(1281 lei).
Începând cu 1 septembrie 2024 toţi pensionarii beneficiari de indemnizaţie socială vor continua să primească suma minimă garantată de 1.281 de lei, dacă cuantumul rezultat în urma recalculării este în continuare mai mic decât 1281 lei.
Pe decizia de pensie emisă conform legii pensiilor, lege care are la bază principiul contributivităţii, se trece cuantumul pensiei rezultat conform anilor lucraţi şi implicit conform contribuţiei efective la bugetul asigurărilor sociale de stat. Diferenţa până la 1.281 lei cât este în prezent valoarea pensiei minime, o reprezintă indemnizaţia socială. Fac precizarea că aceste informaţii - cuantum pensie şi cuantum indemnizaţie socială se regăsesc explicit pe talonul de pensie.
Subliniez faptul ca, Legea nr.360/2023 NU a fost data pentru majorarea tuturor pensiilor, ea a fost data pentru a elimina inechităţile din sistemul public de pensii - scop pe care l-a atins!
Cea mai mare diferenţă, din Judeţul Sibiu, ca urmarea a recalculării este de 5.930 lei. Pensia de care acesta a beneficiat este de 19.768 lei, iar după recalculare este de 25.698 lei. Cuantumurile menţionate sunt brute, iar pensia este cuvenită şi achitată în temeiul Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (deci stabilită pe baza contributibităţii), iar beneficiarul a lucrat în mediul privat.
Multe dintre nelămuririle pentru care beneficiarii s-au prezentat la ghişeele casei de pensii sunt referitoare la punctele de stabilitate. Cu ocazia acestei conferinţe doresc să lămuresc câteva aspecte.
Calculul pensiei va avea în vedere atât venitul pentru care s-a plătit contribuţia la sistemul de asigurări sociale, cât şi vechimea realizată efectiv în muncă, pe teritoriul României.
La calculul numărului total de puncte se va adăuga şi un număr de puncte de stabilitate pentru fiecare an realizat peste stagiul de cotizare contributiv de 25 de ani, şi anume:
a) 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
b) 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
c) un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.
Aceste puncte se vor acorda doar pentru anii contributivi care nu se suprapun cu anii de pensie, prin urmare nu se aplică pentru perioada în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii.
Numărul de puncte de stabilitate se vor acorda proporţional şi pentru fracţiunile de an.
De asemenea, punctele de stabilitate nu se acordă pentru stagiile asimilate sau necontributive.
STAGII asimilate - perioadele pentru care nu s-au datorat sau nu s-au plătit contribuţii de asigurări sociale considerate prin prezenta lege echivalente stagiului de cotizare în sistemul public de pensii şi care se valorifică la stabilirea prestaţiilor de asigurări sociale în condiţiile legii, dacă persoana a fost asigurată în sistemul public. Exemplu de perioade asimilate: facultate, armată, pensie de invaliditate, concediu medical în perioada 01.04.2001 - 01.01.2006.
STAGII necontributive: vechimea suplimentară acordată pentru perioadele realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă sau în condiţii deosebite şi/sau speciale de muncă după data de 1 aprilie 2001, şomajul anterior datei de 01.04.2001, plăţi compensatorii, şomajul tehnic.
În esenţă punctele de stabilitate reprezintă stimulente pentru prelungirea vieţii profesionale.
Indemnizaţia de însoţitor primită de pensionarii încadraţi în gradul I de invaliditate va creşte de la 1 septembrie 2024 cu suma de 224 de lei, de la 1.626 de lei, la 1.850 de lei. Această sumă este încasată cumulativ cu pensia de invaliditate.
În prezent, indemnizaţia de însoţitor este calculată la 80% din punctul de pensie. Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii aduce o îmbunătăţire şi prevede un calcul al indemnizaţiei de 50% din valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată.
O altă informare pe care doresc să v-o aduc la cunoştinţă, este cea legată de creşterea pragului de impozitare de la 2.000 lei la 3.000 lei cu data de 1 octombrie, care este şi 'Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice'.
Creşterea pragului de impozitare conduce, începând cu data de 1 octombrie la încă o creştere a cuantumului pensiei pentru aproximativ 51.414 de pensionari ai judeţului Sibiu.
În final, vă mai informez că noi plecam de la premisa că am lucrat corect, dar nu putem exclude posibilitatea existenţei unor erori.
Prin urmare, acolo unde vom identifica erori se vor emite decizii de revizuire. Deciziile de revizuire se vor aplica cu 01.09.2024.
Vă asigur că toţi salariaţii Casei de Pensii Sibiu stau la dispoziţia tuturor pensionarilor care au nelămuriri referitoare la deciziile de recalculare. Pentru a veni în întâmpinarea acestora şi pentru a se evita aglomerarea ghişeelor la Casa Judeţeană de Pensii Sibiu au fost deschise un număr de 4 - 6 ghişee, în funcţie de numărul beneficiarilor, care se ocupă doar de neclarităţile referitoare la deciziile de recalculare emise în conformitate cu prevederile Legii 360/2023.
Vă informez că începând cu data de 22.08.2024 la sediul instituţiei s-au prezentat zilnic între 100/150 pensionari/zi pentru a solicita informaţii şi clarificări. În toată această perioadă nu s-au înregistrat incidente sau situatii conflictuale.
Dorel Aldea,
Director executiv
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].