logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Alianţa pentru Unirea Românilor

Adrian Axinia: UE să nu folosească epidemia de variola maimuţei pentru a repeta greşelile din pandemia Covid

Europarlamentarul AUR Adrian Axinia, membru în Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI), a susţinut un discurs în care a atras atenţia asupra isteriei cauzate în întreaga Europă de modul de comunicare şi acţiune al instituţiilor UE privind epidemia de variola maimuţei (Mpox).

'Isteria publică generată în jurul epidemiei de variola maimuţei (Mpox 2024) pare să fie alimentată în mod voit şi artificial de către instituţii internaţionale, inclusiv structuri ale Uniunii Europene. Această abordare alarmistă - date fiind numărul mic de cazuri şi metoda de transmitere a virusului - creează angoase la nivelul cetăţenilor Uniunii Europene, care îşi amintesc de gestionarea excesivă din perspectiva drepturilor şi libertăţilor cetăţeniei a situaţiei din perioada pandemiei Covid 19', a declarat Axinia în cadrul discursului din Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI).

În opinia eurodeputatului AUR, această abordare instituţională poate genera, în mod nejustificat, costuri economice şi sociale importante.

'Exacerbarea subiectului Mpox nu face altceva decât să genereze o presiune nedorită asupra burselor şi asupra economiilor statelor UE, în condiţii de fragilitate bugetară şi a unor creşteri economice anemice, mult sub aşteptările de la începutul anului. Practic, printr-o astfel de abordare, nu facem decât să introducem şi mai multă incertitudine în piaţă', susţine Adrian Axinia.

În alocuţiunea sa, reprezentantul Alianţei pentru Unirea Românilor a criticat şi faptul că s-au contractat deja vaccinuri pentru variola maimuţei la nivelul Autorităţii europene pentru pregătire şi răspuns în caz de urgenţă sanitară (HERA) fără să existe o dezbatere prealabilă. Şi asta în contextul în care preşedinta Comisiei Europene este implicată în scandalul Pfizergate.

'Având în vedere scandalul Pfizergate şi faptul că există un dosar de cercetare penală deschis de Parchetul European (EPPO) privind achiziţia de vaccinuri anti-Covid, este absolut incorect şi contraproductiv că s-a purces deja la contractarea unor vaccinuri fără să existe o dezbatere prealabilă consistentă la nivelul Parlamentului European. La fel ca şi în cazul achiziţionării vaccinurilor anti-Covid, ar fi dezirabilă prezentarea corespondenţei între HERA (Autoritatea europeană pentru pregătire şi răspuns în caz de urgenţă sanitară) şi companiile cu care s-au realizat contractele', a concluzionat Axinia.

Departamentul de comunicare al Alianţei pentru Unirea Românilor
Afisari: 34

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.