logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Primăria Sectorului 3

Şcolile Gimnaziale nr. 22 Mexic şi nr. 73 Barbu Delavrancea din Sectorul 3, gata pentru începerea noului an şcolar

La Şcolile Gimnaziale nr. 22 Mexic şi nr. 73 Barbu Delavrancea din Sectorul 3 pregătirile pentru începerea noului an şcolar sunt în toi.

În această perioadă se face curăţenie, se amenajează clasele şi se pun la punct ultimele detalii pentru revenirea elevilor şi dascălilor la activitate. Astfel, noile unităţi şcolare proaspăt reabilitate şi modernizate îşi vor primi elevii în condiţii optime pentru desfăşurarea procesului educaţional.

Şcoala Gimnazială 22 Mexic pune la dispoziţie patru grupe de grădiniţă la parter, iar la etaje unitatea de învăţământ din Sectorul 3 găzduieşte clase pentru elevi, aşa încât se vor bucura de sălile de clasă recent modernizate atât preşcolarii cât şi şcolarii.

'Lucrările de aici s-au derulat pe tronsoane, a fost disconfort, din păcate, însă rezultatele finale au meritat efortul. Lucrările complexe imposibil de derulat exclusiv pe perioada vacanţelor implică şi un disconfort. Dar sunt absolut necesare şi vor asigura condiţiile de top pe care le dorim pentru creşele, grădiniţele şi şcolile noastre. Pe această cale le mulţumesc tuturor, elevi, dascăli şi părinţi pentru înţelegere şi colaborare, dar şi pentru buna organizare pe durata acestor lucrări atât de necesare', a declarat Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3.

Şcolile Gimnaziale nr. 22 Mexic şi nr. 73 Barbu Delavrancea din Sectorul 3 sunt doar două exemple de unităţi la care s-au finalizat lucrările de renovare şi modernizare. Primăria Sectorului 3 urmăreşte consecvent graficul lucrărilor de reabilitare şi modernizare a infrastructurii şcolare. Unităţile de învăţământ din Sectorul 3 beneficiază, prin finanţare PNRR, de un întreg proces de renovare aflată în diferite stadii de desfăşurare, în funcţie de amploarea lucrărilor.

Programul demarat de Primăria Sectorului 3 atât pentru şcoli şi licee, cât şi pentru grădiniţe şi creşe urmăreşte reducerea substanţială a costurilor cu energia electrică şi termică în unităţile de învăţământ, dar şi creşterea nivelului de confort al copiilor în sălile de clasă.

Renovarea, respectiv modernizarea clădirilor presupun printre altele refaţadizare (izolarea pereţilor exteriori), termoizolarea terasei/planşeului, refacerea interioarelor, montarea de instalaţii eficiente energetic, înlocuirea tâmplăriei cu una performantă energetic, schimbarea corpurilor de iluminat cu surse LED, montarea de panouri fotovoltaice şi a unor sisteme de ventilat performante.

Serviciul Presă
Afisari: 10

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].