Comunicat de presă - Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa
Momente emoţionante pe scena Festivalului Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc Mamaia, ediţia 2024. Maria Dragomiroiu a primit cu multă emoţie din partea Organizaţiei de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa Premiul Special 'MAMAIA Nostalgia'.
Deşi vremea pe litoral a fost demnă de o toamnă târzie, ploaia nu a speriat publicul care iubeşte muzica populară. Gala Laureaţilor a fost prezentată de realizatoarea TVR Iuliana Tudor şi de interpretul de muzică populară Gelu Voicu.
'Sunt mai mult decât onorat să ofer acest Premiu Special unui om înainte de toate, care face cât zece artişti. Doamna Maria Dragmiroiu rămâne în muzica populară autentică un artist desăvârşit, fiind o personalitate iubită de mii de români. Prin instituirea acestui Premiu în fiecare an atât la Festivalul de Muzică Uşoară, cât şi la cel de Muzică Populară, aducem nu doar recunoaştere artiştilor români, ci şi valorilor şi tradiţiilor autentice ale ţării noastre', a declarat George Măndilă - Preşedinte, Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa.
Marele Trofeu al festivalului a fost câştigat de DIDI-IONUŢ COJOCARIU, reprezentant al cântecului din Bucovina.
Artiştii prezenţi în recital au fost acompaniaţi de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist 'Brâuleţul' a Centrului Cultural Judeţean Constanţa 'Teodor T. Burada', condusă de Cristian Obrejan. Premiile au fost acordate de membrii juriului.
La secţiunea solişti vocali, premiul I a fost luat de Alexandra Georgiana Piţu din Muntenia. Solista a interpretat melodiile 'Balada lui Toma Alimoş' - culegere din repertoriul zonal şi 'Pe uliţa car' mi-e drag' - culegere din repertoriul zonal.
Premiul al II-lea a fost luat de Mădălina Avădănei, solistă din Moldova. Concurenta a interpretat melodiile 'Doină de Cătănie' - culegere din repertoriul zonal, folclorist Alexandru Vasiliu din Tătăruşi şi 'Foaie verde baraboi' - creaţie bazată pe o colecţie de folclor publicată.
Premiul al III-lea a fost acordat melodiilor 'Cucule te văd zburând' - doină din repertoriul lui Iosif Ciocloda şi 'Peste deal, peste poiene' - cântec din repertoriul Nicoletei Voica. Câştigător a fost Florin Mihalache, solist din Banat.
La secţiunea solişti instrumentişti premiul I i-a fost acordat lui Viorel Papuc din Muntenia, interpret la nai, cu melodiile 'Doina de jale' - piesă din repertoriul lui Gheorghe Zamfir şi 'Hora Staccato - Grigoraş Dinicu'.
Premiul al II-lea i-a fost oferit lui Alexandru Costin Cioiu, interpret din Oltenia. Acesta a interpretat piesele 'Doina din caval' - Dumitru Zamfira şi 'Sârba de la Tismana' - Dumitru Zamfira.
Premiul al III-lea i-a fost acordat lui Alexandru Cristian Sărbuşcă din Oltenia, pentru interpretarea la clarinet, cu melodiile 'Doina' - din colecţia de folclor şi 'Hora şi sârba' - creaţie bazată pe o colecţie de folclor publicată.
În recital, publicul a fost încântat de urcarea pe scenă a soliştilor Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Matilda Pascal Cojocăriţa şi nu numai. Marea atracţie a serii a fost solista Elena Gheorghe care a interpretat piese din folclorul românesc autentic în duet cu artiştii consacraţi prezenţi în recital în ultima seară de festival.
Transmite,
OMD Mamaia Constanţa
Preşedinte - George Măndilă
Oana Silviana Crăciun
Comunicare & Relaţii Publice
[email protected]
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].