Comunicat de presă - Opera Naţională Română din Timişoara
Stimate Doamne, Stimaţi Domni,
O nouă ediţie a Festivalului de Operă şi Operetă, ediţia a XIX-a, a avut loc în acelaşi spaţiu generos al Teatrului de Vară din Parcul Rozelor din Timişoara, devenit deja tradiţie.
Festivalul derulat la sfârşitul verii şi începutul toamnei, în perioada 30 august-1 septembrie 2024 a precedat deschiderea stagiunii 2024-2025.
La această ediţie, Opera Naţională Română din Timişoara a oferit publicului numeros trei spectacole cu intrare liberă: un balet-rock, o operetă şi o operă. Baletul-rock 'Dancing Queen - Povestea unei cariere', pe muzica formaţiei Queen, a fost prezentat vineri 30 august, apoi sâmbătă, 31 august publicul s-a delectat cu una din cele mai populare operete 'Ţara Surâsului' de Franz Lehar, iar duminică 1 septembrie a fost programat spectacolul de operă plin de pasiune şi dramatism 'Nabucco' de Giuseppe Verdi.
La ediţia din acest an s-a înregistrat o prezenţă de peste 5.000 de participanţi, motiv pentru care dorim să mulţumim publicului nostru drag pentru participarea numeroasă.
Spectacolele au fost prezentate de artiştii Operei Naţionale Române din Timişoara (soliştii vocali şi de balet, orchestra, corul şi ansamblul de balet) alături de artiştii invitaţi: soprana Nadia Cerchez şi dirijorul Hermann Szabolcs.
Festivalul de Operă şi Operetă este un eveniment finanţat de Ministerul Culturii şi Consiliul Judeţean Timiş prin programul TimCultura 2024, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Banat' al judeţului Timiş, al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean General 'Moise Groza' Timiş şi al Poliţiei Locale Timişoara.
Cu cele mai alese sentimente,
Florin Emilian BRÎNZEI
Referent specialitate relaţii publice
OPERA NAŢIONALĂ ROMÂNĂ DIN TIMIŞOARA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].