Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba
În ultimele 24 de ore, poliţiştii şi jandarmii din judeţul Alba au continuat acţiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională şi pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniştea cetăţenilor din judeţ.
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicaţiei eDAC, 363 verificări de persoane şi 233 de verificări de autovehicule, pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 106 abateri de natură contravenţională, majoritatea la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, care au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 33.490 lei.
Au fost efectuate 68 de testări privind conducerea sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Au fost reţinute 4 permise de conducere şi au fost retrase două certificate de înmatriculare.
*
Reţinut pentru violenţă în familie
La data de 2 septembrie 2024, în jurul orei 17.30, poliţiştii Postului de Poliţie Galda de Jos au fost sesizaţi cu privire la faptul că la o locuinţă din comună a avut loc un scandal, iar o persoană a fost agresată. Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat că, pe fondul unor discuţii contradictorii, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Galda de Jos, şi-ar fi agresat sora, în vârstă de 44 de ani, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare, potrivit concluziilor medico-legale, ar avea nevoie de 7 - 8 zile de îngrijiri medicale. În urma întocmirii formularului de evaluare al riscului, a fost emis ordin de protecţie provizoriu prin care bărbatului i s-a interzis să se apropie de sora sa. Ulterior, bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, iar în cursul zilei de azi, 3 septembrie, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt continuate.
*
Accident rutier
La data de 2 septembrie 2024, în jurul orei 15.00, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Polonia, în timp ce conducea o motocicletă pe DN 75, la ieşire din comuna Albac, a pierdut controlul asupra acesteia şi a căzut pe carosabil. În urma accidentului, motociclistul a suferit leziuni corporale uşoare şi a primit îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate.
Amplasarea radarelor în data de 04 septembrie 2024
Drumul Naţional 1 - Alba Iulia - Sântimbru - Oiejdea - Galda de Jos - Teiuş - Aiud - Inoc - limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1 - Sebeş - Cut - Cunţa - limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea - Şibot - limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C - Sebeş - Petreşti - Săsciori
Drumul Naţional 74 - Ighiu - Zlatna - Feneş - Abrud - Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 - Câmpeni - Gârda - Arieşeni
Drumul Naţional 75 - Baia de Arieş - Lupşa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardul Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureş - Războieni - Noşlac
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].