logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti

PERCHEZIŢIE A POLIŢIŞTILOR CAPITALEI ÎNTR-UN DOSAR DE ÎNŞELĂCIUNE

Ieri, 2 septembrie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigaţii Criminale - Sector 6 au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în judeţul Prahova, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată (patru acte materiale) şi tentativă la înşelăciune.

În fapt, la data de 25 iulie a.c., Secţia 25 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 87 de ani, ar fi fost victima unei infracţiuni de înşelăciune, constând în aceea că, în timp ce se afla în locuinţa sa din Sectorul 6, o persoană, care ar fi pretins că este o prietenă de-a bărbatului, ar fi pătruns în apartamentul acestuia, apoi, sub pretextul că sora ei ar avea nevoie urgentă de bani, pentru rezolvarea unor probleme medicale, l-ar fi determinat pe bărbat să-i înmâneze 18.000 de lei.

Cazul a fost preluat de către Serviciul de Investigaţii Criminale - Sector 6, iar din cercetările şi investigaţiile efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către o femeie, în vârstă de 47 de ani. De asemenea, din investigaţii s-a mai stabilit că în comiterea faptei, femeia ar fi fost sprijinită de către un bărbat, în vârstă de 49 de ani, care i-ar fi asigurat transportul.

Totodată, în urma extinderii investigaţiilor, s-a stabilit că cei doi ar mai fi comis şi alte fapte similare, în sarcina acestora fiind stabilită următoarea activitate infracţională:

- la data de 8 decembrie 2023, în jurul orei 13.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 77 de ani, se afla în locuinţa sa din Sectorul 6, ar fi fost abordată de bănuită, care ar fi pretins că este rudă cu persoana vătămată, apoi, sub pretextul existenţei unei urgenţe medicale, ar fi determinat-o să îi înmâneze 11.400 de lei.

- în cursul zilei de 20 aprilie 2024, în jurul orei 17.00, în timp ce un bărbat, în vârstă de 86 de ani, se afla la adresa de domiciliu, din Sectorul 6, ar fi fost abordat de bănuită, care ar fi pretins că este nepoata sa, context în care l-ar fi determinat să îi înmâneze 2.000 de lei.

- la data de 25 iulie 2023, în jurul orei 11.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 87 de ani, se afla în apartamentul său, situat în Sectorul 6, ar fi fost abordată de către femeia de 47 de ani, care ar fi pretins că este fiica unei prietene, apoi, sub pretextul efectuării unei intervenţii chirurgicale, ar fi determinat-o să-i înmâneze 18.000 de lei.

- la data de 30 iulie a.c., în jurul orei 11.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 85 de ani, se afla în incinta unui parc, din Sectorul 6, ar fi fost abordată de bănuită, care ar fi pretins că este o rudă de-a acesteia. Ulterior, acestea s-ar fi deplasat la apartamentul persoanei vătămate, iar în momentul în care bănuita i-ar fi solicitat 2.000 de euro, pentru o intervenţie medicală, persoana vătămată i-ar fi cerut un act de identitate, context în care bănuita ar fi părăsit zona.

- la data de 30 iulie 2024, în intervalul 14.00-16.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 79 de ani, se afla la domiciliul din Sectorul 6, ar fi fost abordată de femeia de 47 de ani, care s-ar fi recomandat, din nou, că este o rudă, iar sub pretextul efectuării unei intervenţii chirurgicale, bănuita ar fi determinat-o să îi înmâneze 23.860 de euro.

Astfel, în vederea administrării materialului probator, ieri, 2 septembrie a.c., a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care şi 9.500 de euro, a căror provenienţă nu a putut fi justificată.

De asemenea, bănuiţii au fost depistaţi şi conduşi la audieri. Faţă de aceştia a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi în faţa magistraţilor cu propuneri legale.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale - Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată (patru acte materiale) şi tentativă la înşelăciune.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, precum şi de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Capitalei.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].