Comunicat de presă - Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti
RETROSPECTIVĂ
Desen, pictură
5-29 septembrie 2024
Centrul de Cultură 'Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului', Galeriile Parter - Palat
Curator: lector univ. dr. Silvia Stoica
Centrul de Cultură 'Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului' va găzdui în perioada 5 - 29 septembrie 2024, în spaţiile Galeriilor Parter - Palat, expoziţia retrospectivă 'Cezar Atodiresei. Desen, pictură', curatoriată de lector univ. dr. Silvia Stoica. Expoziţia va fi vernisată sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 17:00. Vor rosti cuvântul de deschidere: Cristian-Robert Velescu - istoric şi critic de artă, Prof. univ. dr. Cătălin Bălescu - Rector UNArte, Prof. univ. dr. Petru Lucaci - Preşedinte U.A.P.R.
În anul 2024 se împlinesc 70 de ani de la naşterea lui Cezar Atodiresei (6 august 1954, Drăguşeni, Suceava - 2 februarie 2022, Bucureşti). Pictor, profesor la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti (1990 - 2022), a avut o consistentă activitate expoziţională, didactică, managerială, fiind recunoscut şi apreciat pentru profesionalismul său, pentru calitatea, consecvenţa şi consistenţa demersului său plastic, pentru rafinamentul, sensibilitatea, energia, forţa lucrărilor sale şi, nu în ultimul rând, pentru excepţionala sa calitate umană.
Expoziţia cu caracter retrospectiv găzduită în spaţiile de la Parterul Palatelor Brâncoveneşti Mogoşoaia reuneşte un număr de peste 80 de lucrări de desen şi pictură, oferind prin varietatea şi intensitatea demersului o incursiune substanţială în practica artistică a pictorului. Expoziţia cuprinde opere finite, stadii, studii, schiţe, crochiuri. Toate marchează momente semnificative ale formării profesionale şi ale parcursului creator al autorului lor, începând cu perioada studiilor liceale, continuând cu cele academice şi încheind cu maturitatea creatoare, marcată de admirabile şi profunde sinteze formale şi cromatice.
Lucrările selectate pentru expoziţie fac parte - în marea lor majoritate - din colecţia familiei artistului. Lor li se adaugă un număr de 12 lucrări din Donaţia Atodiresei, făcută către Muzeul de Artă Constanţa. Şase picturi din cele prezente în expoziţie pot fi văzute - începând cu 2023 - pe simezele expunerii permanente a muzeului constănţean.
Cezar Atodiresei şi-a început formaţia de plastician la Liceul de muzică şi arte plastice 'Octav Băncilă' din Iaşi (1969-1973), avându-i profesori pe maeştri Liviu Suhar, Dan Hatmanu, Gheorghe Maftei. A studiat Pictura la Institutul de Arte Plastice 'Nicolae Grigorescu' din Bucureşti (1982-1986) cu profesorii Constantin Blendea (coordonator de grupă), Florin Mitroi, Marius Cilievici, Traian Brădean. A absolvit ca şef de promoţie, primind recomandarea Senatului Institutului pentru a lucra în cercetare şi în învăţământul superior. În 1990 a intrat, prin concurs, asistent la Academia de Arte (actuala Universitate Naţională de Arte din Bucureşti), disciplina Anatomie artistică şi comparată. În 1992 a înfiinţat Secţia Pedagogia Artei unde, un an mai târziu a devenit lector universitar. Începând cu anul 2009, a fost conferenţiar şi apoi, din 2017, profesor universitar la Departamentul Pictură. A făcut parte din structurile de conducere ale Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, fiind implicat în managementul instituţional: din anul 1992 a fost membru în Consiliul Profesoral al Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei şi al Facultăţii de Arte Plastice, membru în Senatul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, şef al Catedrei Pedagogia Artei (2000-2009), decan al Facultăţii de Arte Plastice (2012-2020). În 2006 a obţinut titlul de Doctor în Arte Vizuale la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, cu teza 'Stadiu şi finalitate în opera plastică', coordonator ştiinţific fiindu-i profesorul universitar doctor Mihail Mănescu. Începând cu 1990, a fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, în cadrul Filialei Pictură Bucureşti, unde a avut şi calitatea de membru în biroul filialei.
Cezar Atodiresei a lăsat o operă considerabilă, cuprinzând picturi, desene, obiecte. Creaţia sa a fost prezentată publicului în expoziţii personale şi în cadrul a numeroase participări la manifestări colective din ţară şi străinătate. Este autor al unor cărţi a căror temă e legată de problematica artelor vizuale, iar reproduceri după operele sale au apărut în cataloage de expoziţii, albume, volume, după cum au apărut şi în reviste de specialitate. În semn de recunoaştere a activităţii artistice, i-au fost acordate premii şi burse:
1973 - Premiul III Festivalul Şcolilor şi Liceelor de Artă - Iaşi; 1985 - Premiul I al IAP 'Nicolae Grigorescu' pentru desen, în cadrul Anului Internaţional al Tineretului; 1986 - Premiul Fundaţiei 'Sârghie', ediţia a X- a; 1988-1990 - Bursa U.A.P. - Atelier 'Costin Petrescu'; 1990 - Premiul I 'Voroneţeana', Suceava; 2017 - Indemnizaţie de merit, Academia Română. Lucrările sale figurează în colecţii de stat şi particulare. Astfel, trebuie amintite Muzeul de Artă Constanţa, Academia Română, Muzeul Judeţean Bacău, Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi, Muzeul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Muzeul de Artă Tulcea, Colecţiile Mănăstirii Putna, Muzeul Judeţean Târgu Mureş, Muzeul Judeţean Suceava, după cum trebuie amintite şi colecţiile particulare din ţară şi străinătate: Bucureşti, Sinaia, Iaşi, Braşov, Peştişani-Gorj, Vatra-Dornei, Madrid, Varşovia, Reutlingen - Germania, Bruxelles, Paris şi Gainesville - SUA.
Eveniment susţinut de:
Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti
Centrul de Cultură 'Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului'
Muzeul de Artă Constanţa
Uniunea Artiştilor Plastici din România
Filiala Pictură Bucureşti
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].