Comunicat de presă - Teatrul Masca
Teatrul Masca lansează şase premiere, un mini-festival de cartier, un formular DESCHIS pentru colaborări cu artişti, artiste, asociaţii şi entităţi independente, proiecţii de film în aer liber, şi un nou sezon de dezbateri pe bune 'La Liber', moderat de Corina Şuteu - totul sub sloganul 'Aici se visează la schimbare'.
Totodată, Teatrul Masca îşi continuă intenţia de a colabora, în fiecare an, cu un artist vizual diferit pentru a contura identitatea vizuală a stagiunii. Anul trecut a purtat semnătura lui SeReBe, care a deschis această tradiţie. În această stagiune, ne bucurăm să lucrăm cu George Roşu.
Aici se visează la schimbare
Noua stagiune este o invitaţie deschisă către spectatori şi artişti spre o dezbatere teatrală care contestă şi re-imaginează conceptele tradiţionale de erou şi antierou, explorând multiple perspective în context contemporan. Ce înseamnă cu adevărat să fii erou într-o societate în care relativismul moral diluează graniţele dintre bine şi rău? Este eroismul o simplificare a complexităţii umane, care aparţine unor vremuri apuse? Mai preţuim curajul, demnitatea, adevărul?
Spectacolele create de-a lungul acestei stagiuni vor oferi o platformă pentru subiecte complexe, relevante pentru provocările etice şi morale, individuale şi colective, ale lumii de azi. Sunt de interes nu doar gesturile grandioase, ci şi micile acte de curaj şi trădare care modelează realitatea noastră cotidiană. Astfel, spectatorii sunt încurajaţi să participe la o reflecţie critică asupra modului în care visurile individuale şi colective pot contribui la construirea unei lumi ce se doreşte a fi schimbată.
'Vă invităm să vă alăturaţi acestei explorări artistice neconvenţionale, să participaţi la întâlniri ideatice şi estetice provocatoare, şi să găsiţi posibile răspunsuri în complexitatea şi nuanţele fiecărui spectacol. Împreună, vom naviga printre visuri şi realităţi, căutând să înţelegem cum contribuim, fiecare dintre noi, la construcţia lumii înconjurătoare. Viitorul aparţine celor care speră. Viitorul aparţine celor care au curajul să viseze. Sau dimpotrivă, idealismul e o formă de inadaptare? Rămâne să dezbatem împreună la Teatrul Masca.' (Catinca Drăgănescu, manager interimar Teatrul Masca)
#teatrudeschis la mediul independent
În stagiunea anterioară, Teatrul Masca a iniţiat numeroase parteneriate şi co-producţii cu artişti şi artiste independente, punând la dispoziţie spaţiul, echipa tehnică şi, după caz, co-finanţând proiecte. În acelaşi spirit, iniţiem Deschis, prima platformă de colaborare pe termen mediu şi lung a unui teatru de stat cu cei din mediul artistic independent din România. Deschis reafirmă intenţia Teatrului Masca de a deveni un susţinător de cursă lungă al artiştilor şi producătorilor independenţi, o pepinieră de inovaţie, inventivitate şi nonconformism - sub umbrela şi stabilitatea unei instituţii de stat.
Astfel, formularul prezent pe site-ul masca.ro stă la dispoziţia artiştilor şi/ sau producătorilor independenţi care îşi doresc să propună proiecte în vederea colaborării cu Masca. Deschis intenţionează să devină o platformă de susţinere şi coproducţie bazată pe parteneriat public-privat şi să cristalizeze în jurul său o comunitate de artişti interdisciplinari interesată de ecologie, activări comunitare, demersuri participative, formule artistice alternative, teatru în spaţii neconvenţionale şi teme de actualitate.
Premiere pe 2024
În lumina acestor colaborări, Teatrul Masca numără şase premiere în prima parte a stagiunii, dintre care două sunt producţii proprii: INCENDIAR. Un duşman al poporului în regia Ilincăi Radulian (regizoare de origine română, recunoscută în spaţiul britanic) şi Jurnal de România, un demers documentar de Carmen Lidia Vidu.
Nihil Sine Deo
Premieră: 30 şi 31 august, 19:00 @ Sala Mare
Următoarele reprezentaţii: 15 octombrie şi 2 noiembrie, 19:00 @ Sala Mare
Regie şi coregrafie: Daniel Alexandru Dragomir
Distribuţie: Andreea Vălean/ Iulia Andro, Anastasia Preotu, Bianca Ardeleanu, Daniel Dragomir, George Pleşca, Sergiu Diţă/ Dennis Ilie
Lighting-Design: Alexandros Raptis
Muzică: Adrian Piciorea
Scenografie: Cătălin Manea
Producător: Contemporary Creative Dreamers
Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
INCENDIAR. Un duşman al poporului
Premieră: 28 şi 29 septembrie, 19:00 @ Sala de consiliu a Teatrului Masca
Adaptare după Henrik Ibsen de Catinca Drăgănescu & Ilinca Radulian
Distribuţie: Sorin Dinculescu, Anamaria Pâslaru, Voicu Aanitei, Mara Căruţaşu, Cristina Drăghici, Vladimir Purdel
pe spatele fotografiei colţ, stânga jos, stă tot ce nu pot uita despre mama
Premieră: 5 şi 6 octombrie, 19:00 @ Sala Mare
Text: Alexandru Ivănoiu
Regie: Alin Uberti
Scenografie şi Video Design: Cosmin Stancu
Distribuţie: Maria Moroşan, Vlad Pânzaru, Bogdan Iancu
Co-producător: Asociaţia IOTA
Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
(De)conectat
Premieră: 12 şi 13 octombrie, 19:00 @ Sala Mare
Scenariu şi regie: Ozana Nicolau
Scenografie şi video: Miruna Croitoru
Mişcare scenică: Silvia Călin
Univers sonor: Diana Miron
Light desing: Andrei Ignat
Cu: Mădălina Brânduşe, Dragoş Stoica, Iulia Verdeş, Alex Călin
Co-producător: Asociaţia Art Revolution
Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Moartea şi viaţa lui Bulă (+18)
Premieră: 8 noiembrie, 19:00 @ Sala Mare
Text: Alexandru Ivănoiu
Regie: Alin Uberti
Scenografie: Cosmin Stancu
Coregrafie şi Mişcare Scenică: Vlad Furtună
Pregătire Muzicală: Corina Sîrghi
Montaj Video: Diana Torok
Distribuţie: Vlad Pânzaru, Maria Moroşan, Bogdan Iancu, Tiberius Zavelea
Co-producător: Asociaţia IOTA
Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
Jurnal de România
un proiect documentar de Carmen Lidia Vidu
Premieră: 14 şi 15 decembrie, 19:00 @ Sala Mare
La Liber 2.0
Dezbaterile pe bune în comunitate La Liber revin în programul Teatrului Masca. Moderatoarea din această stagiune este Corina Şuteu, consultantă culturală, expertă în politici culturale, critic de teatru şi manager cultural.
În acest sezon, accentul cade pe dinamici culturale şi interacţiunea dintre cultură, educaţie şi mediu, complementar proiectului de design participativ, HELIX pentru Masca, pe care l-am iniţiat în această vară. Astfel, La Liber 2.0 va include o secţiune de forumuri de dezbatere dedicate: unul, actorilor tineri care au absolvit recent facultatea şi care îşi caută drumul carierei, cu tot mai mare dificultate, iar altul dedicat universităţilor de artă şi adaptării programelor acestora la realitatea de azi a vocaţiilor artistice.
Mini-festival de cartier: HELIX pentru Masca
Unul dintre evenimentele care deschide oficial stagiunea 2024-2025 este mini-festivalul HELIX pentru Masca, ultima etapă a proiectului de design participativ care a inclus ateliere de peisagistică (seră & grădină), artă stradală, şi reconversia şi reciclarea decorurilor casate - pentru comunitate. Timp de 3 zile, între 20 şi 22 septembrie, Teatrul Masca îşi deschide grădina pentru un mini-showcase de activităţi comunitare despre responsabilitate pentru artă şi natură, în care sunt prezentate rezultatele atelierelor.
Programul conţine: dezvelirea lucrării murale semnate de artistul multidisciplinar LUX pe clădirea teatrului, (re)descoperirea spaţiilor verzi din exteriorul teatrului, din teatru şi de pe acoperişul teatrului, trei spectacole de teatru (unul din repertoriul Masca, două comunitare), o proiecţie de film, un program de silent disco, şi multe alte activităţi practice şi artistice.
Intrarea costă o plantă adusă de acasă (sau pământ, jardiniere, răsaduri), de care participanţii se pot bucura în continuare atunci când vizitează teatrul, şi pe care o pot îngriji inclusiv de la teatru.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].