Comunicat de presă - Orchestrele şi Corurile Radio România
Toamna readuce muzica bună la Sala Radio şi noua stagiune se va deschide cu mare... bucurie! 'Oda bucuriei' va marca debutul stagiunii cu numărul 96 pe scena radioului public. Evenimentul inaugural programat vineri, 11 octombrie 2024, este conceput în jurul uneia dintre cele mai celebre lucrări din istoria muzicii: Simfonia a IX-a, monumentala creaţie semnată de Beethoven.
Concertul dirijat de SASCHA GOETZEL va fi prezentat de Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio. Cuprinsă în partea a 4-a a simfoniei, 'Oda bucuriei' - compusă pe versurile inspirate de Schiller - a devenit un simbol în sine şi parte a lucrării este astăzi imnul Uniunii Europene. Simfonia a 9-a de Beethoven este prima partitură muzicală inclusă în patrimoniul mondial UNESCO şi Wagner considera lucrarea ca un punct culminant al întregii muzici instrumentale.
Abonamentele pentru perioada octombrie - decembrie 2024 vor fi disponibile la vânzare între 3-16 septembrie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de marţi, 17 septembrie 2024.
Printre lucrările extrem de cunoscute pe care le veţi mai asculta la Sala Radio în primele 3 luni de stagiune (octombrie-decembrie) se numără: Schumann - Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, Copland - Suita Appalachian Spring, Ceaikovski - Simfonia nr. 4 şi Simfonia nr. 6: Patetica, Beethoven - Simfonia nr. 5 şi Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră, Ravel - Concertul în Sol pentru pian şi orchestră, Mozart - Concertul pentru clarinet şi orchestră în La major, Dvorak - Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră, Marsalis - Simfonia nr. 4: The Jungle, Bach - Oratoriul de Crăciun, Enescu - Suite roumaine.
Printre invitaţii speciali pe care îi veţi aplauda pe scena Sălii Radio până la finalul anului 2024 se numără dirijorii RUMON GAMBA, JOHN AXELROD, CRISTIAN MANDEAL, JONATHAN BLOXHAM, NICOLAE MOLDOVEANU, RODERICK COX, CHRISTOPHER WARREN - GREEN, FREDERIC CHASLIN, GABRIEL BEBEŞELEA, pianiştii TEO GHEORGHIU, ALEXANDRA SILOCEA, CADMIEL BOŢAC, violoniştii DAVID GRIMAL, MARIA MARICA, violonceliştii DENIS SEVERIN, ANNE GASTINEL, THOMAS DEMENGA, JAN SEKACI ş.a.
De asemenea, veţi avea prilejul reîntâlnirii cu apreciaţii solişti ai Orchestrelor şi Corurilor Radio România: violonistul ALEXANDRU TOMESCU şi violoncelistul RĂZVAN SUMA.
Pe lângă concertele simfonice şi camerale propuse de Orchestra Naţională Radio şi Orchestra de Cameră Radio, Big Band-ul Radio va reveni pe scenă cu frumoase seri de jazz (sub bagheta dirijoarei SIMONA STRUNGARU), alături de invitaţi speciali ca ALICE FRANCIS (Germania) sau IRINA SARBU (România). Orchestra de Muzică Populară Radio va oferi publicului concerte de folclor şi Corul Academic Radio şi Corul de Copii Radio vor fi, de asemenea, aplaudate pe scena Sălii Radio.
Între 3-16 septembrie 2024 vor fi disponibile la vânzare abonamentele pentru perioada octombrie-decembrie 2024. Cele două formule de abonament vor cuprinde concertele Orchestrei Naţionale Radio, respectiv pe cele ale Orchestrei de Cameră Radio.
Pentru a vedea care sunt evenimentele din stagiune la care sunt valabile abonamentele, va rugăm să consultaţi secţiunea 'Program concerte' de pe site-ul www.orchestreradio.ro.
Biletele individuale pentru toate concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio vor deveni disponibile DUPĂ vânzarea abonamentelor, începând cu data de marţi, 17 septembrie 2024.
Preţuri abonament pentru concertele ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO (perioada octombrie - decembrie 2024) - 11 concerte:
Abonamente de acces
- categoria I - 588 lei
- categoria a II-a - 470 lei
- categoria a III-a - 353 lei
Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)
- categoria I redus - 353 lei
- categoria a II-a redus - 282 lei
Preţuri abonament pentru concertele ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO (perioada octombrie - decembrie 2024) - 6 concerte:
Abonamente de acces:
- categoria I - 300 lei
- categoria a II-a - 240 lei
- categoria a III-a - 180 lei
Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)
- categoria I redus - 180 lei
- categoria a II-a redus - 144 lei
Pentru detalii puteţi contacta casa de bilete telefonic: 021. 314.68.00.
Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultaţi site-ul oficial www.orchestreradio.ro - secţiunea Bilete.
Biletele / abonamentele sunt disponibile în sistem online pe https://www.bilete.ro/ categorii/concerte/sala-radio/ şi în reţeaua Bilete.ro. De asemenea, biletele / abonamentele se pot achiziţiona şi de la Casa de bilete a Sălii Radio.
Abonamentele cu preţ redus se pot achiziţiona numai de la casa de bilete a Sălii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie şi a cărţii de identitate.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].