Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui
Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad, au reţinut un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Dodeşti, judeţul Vaslui, bănuit de săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
La data de 21 august 2024, ora 17.40, poliţiştii Biroului Rutier, din cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe bulevardul Republicii din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, au depistat şi oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în judeţul Vaslui, care se deplasa din direcţia Vaslui spre Tecuci, condus de către un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Dodeşti.
Procedând la efectuarea de verificări, poliţiştii au depistat în autoturism o armă neletală, supusă autorizării, de tip pistol, 188 elemente de muniţie, arme albe şi mai multe materiale pirotehnice, bunuri ce au fost ridicate în vederea cercetării.
La data de 31 august 2024, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Bârlad au luat faţă de tânărul cercetat măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore.
Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive, faţă de acesta fiind luată măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de 'nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor', sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a tânărului cercetat.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.