logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizat şi Terorism - Biroul Teritorial Arad

La data de 29.08.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Arad au dispus reţinerea unui inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă calificată comisă printr-un sistem informatic de către o persoană care convieţuieşte cu victima.

Din materialul probator administrat a rezultat că în luna iulie 2024, inculpatul, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a produs cu telefonul mobil personal şi a stocat în acest sistem informatic două materiale pornografice (de tip video) înfăţişând o minoră în vârstă de 14 ani (fiica concubinei sale) în ipostaze sexuale explicite.

Cercetările efectuate au relevat că acesta a realizat o filmare pe timpul nopţii, în timp ce victima minoră dormea iar un alt material pornografic l-a produs cu telefonul mobil (pornit pe funcţia de filmare) ascuns printre obiectele de îmbrăcăminte din baia locuinţei.

În urma percheziţiei domiciliare au fost identificate şi ridicate mijloace de probă.

În aceeaşi zi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad a dispus măsura controlului judiciar faţă de inculpat, pentru o perioadă de 60 de zile.

Activităţile judiciare sunt realizate împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Afisari: 10

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].