Comunicat de presă - Piano Rocks Sibiu
Formaţia PHOENIX revine la Sibiu, de această dată pentru a prezenta - în premieră - proiectul SymPhoenix, alături de pianista Monica Florescu şi Orchestra 'Piano Rocks' - condusă de dirijorul Remus Grama. Concertul este programat duminică, 13 octombrie 2024, la Centrul Cultural 'Ion Besoiu' din Sibiu, cu începere de la ora 19. Fotografii din ediţiile precedente vor fi expuse în Piaţa Mare, în cadrul Expoziţiei 'Vin şi Ascult. Piano Rocks!'.
Cea mai mare dorinţă a lui Nicu Covaci, fondatorul legendarei formaţii PHOENIX, a fost aceea ca trupa să îşi continue activitatea. Iar muzicienii care i-au fost alături pe scenă mai mult de 15 ani îi respectă dorinţa. Astfel, la nouă ani după ce i-a avut invitaţi pe Nicu Covaci şi Costin Adam, în 2024 Piano Rocks aduce la Sibiu proiectul 'SymPhoenix': Formaţia PHOENIX alături de Orchestra simfonică 'Piano Rocks' condusă de dirijorul Remus Grama. În cadrul acestui concert deosebit, publicul va putea asculta şi cânta împreună cu formaţia cele mai îndrăgite compoziţii muzicale din repertoriul PHOENIX.
Prima parte a serii va fi rezervată, ca în fiecare an, adaptărilor inedite ale unor piese rock din repertoriul international, în interpretarea pianistei Monica Florescu, alături de care se va afla cvartetul 4Tune! din Braşov şi percuţionistul Radu Goagăş.
Pentru al doilea an consecutiv va fi realizată o Expoziţie cu fotografii din ediţiile precedente ale proiectului, intitulată 'Vin şi Ascult. Piano Rocks'. Anul acesta expoziţia va fi montată în Piaţa Mare, între perioada 13 septembrie şi 13 octombrie 2024.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].