Comunicat de presă - Partidul Social Democrat
Vicepreşedintele Parlamentului European şi negociatorul-şef al legislativului european pentru bugetul Uniunii Europene, eurodeputatul Victor Negrescu, a declarat astăzi că bugetul Uniunii Europene pentru anul viitor ar putea creşte cu 2% faţă de cel de anul acesta.
'Am identificat soluţii pentru a creşte cu 2% creditele de angajament din bugetul Uniunii Europene de anul viitor, mai exact o creştere de aproximativ 4,5 miliarde de euro. Dacă vom reuşi să atingem acest obiectiv în cadrul negocierilor, vom putea finanţa mai bine priorităţile românilor la nivel european.
Una dintre propunerile mele principale, care are ca obiect suplimentarea finanţării transferului drepturilor sociale, este susţinută şi de Comisia Europeană şi prevede o creştere de circa 13% a bugetului dedicat acestui mecanism european. Această creştere va permite celor care au lucrat în Uniunea Europeană, inclusiv românilor din diaspora, să îşi transfere pensia, indemnizaţia de şomaj sau alocaţiile pentru copii mai uşor în ţara de reşedinţă.
Nu am uitat de fermieri şi agricultura românească. Chiar dacă statele membre au tăiat din fonduri, vom căuta să susţinem folosirea resurselor financiare din mecanismul de flexibilitate şi cel de rezervă pentru a finanţa fermierii afectaţi de seceta din acest an', a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.
Negociatorul-şef al Parlamentului European cu privire la bugetul UE pentru anul viitor, Victor Negrescu, urmează să prezinte pe 4 septembrie viziunea Parlamentului European privind propunerea legislativului referitoare la bugetul UE pentru anul 2025.
--
Biroul de Presă al PSD
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].