Comunicat de presă - Partidul Social Democrat
Pensionarii sunt părinţii şi bunicii noştri pe care trebuie să-i protejăm. PSD face asta prin recalcularea echitabilă a pensiilor şi scutirea de la impozitare a celor până la 3.000 de lei. În schimb, USR şi unii 'colegi' de la PNL aruncă în spaţiul public tot felul de minciuni, doar, doar, vor obţine câteva voturi de la pensionari. Le atrag atenţia că este o strategie greşită, pentru că seniorii ştiu cine s-a luptat pentru interesele lor, şi îi îndemn să nu îşi mai bată joc de liniştea oamenilor.
În contrast, USR se hrăneşte şi încă supravieţuieşte din vorbărie fără rost. În loc să vină cu soluţii concrete, preferă să atace măsurile bune ale PSD. Cu ce drept mai poate să vorbească USR despre pensii, când ei au blocat prin PNRR creşterea acestora pentru mulţi ani? Ruşinea nu mai are limite, ipocrizia a dat deja pe dinafară! După ce aţi vrut să omorâţi toate creşterile de pensii, acum veniţi să judecaţi ce facem noi?
Pe de altă parte, PNL tot încearcă să-şi atribuie merite care nu îi aparţin. Colegii noştri liberali, în ultimii ani, cât timp au mai fost prin diverse guvernări, au ales mai mereu alte măsuri decât să crească pensiile. Şi mai mult, acum mai şi ameninţă cu dezertarea de la guvernare. Oştenii PNL jonglează între circ şi calcul electoral.
Ar fi indicat pentru stabilitatea guvernamentală şi politică a României ca PNL să nu dezerteze şi să ne arunce într-o criză politică. Chiar dacă avem candidaţi separaţi în alegerile prezidenţiale, PSD ţine la România. Nu vom fi de acord ca o răzgândire liberală legată de guvernare să afecteze liniştea socială!
Facem în continuare totul ca să menţinem România pe drumul cel bun şi ar fi păcat ca PNL să-şi bată joc de tot ce am construit până acum.
Paul Stănescu,
Secretarul General al PSD
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].