Comunicat de presă - Ordinul Arhitecţilor din România
A 19-a ediţie a Street Delivery e dedicată Generaţiei Z, ai cărei membri sunt invitaţi să curatorieze evenimentul, să aleagă artiştii prezenţi pe scene, pe pereţi şi printre oamenii care doresc să-i întâlnească pe stradă & să îşi înscrie propriile idei pentru un oraş mai bun. Street Delivery, Gen deschide strada Arthur Verona din Bucureşti pentru trei zile (4-5-6 octombrie) exclusiv pietonilor, eliminând maşinile dintr-un spaţiu urban care ar merita să fie permanent pietonal.
Cu toate promisiunile internetului, ale reţelelor sociale şi ale noilor tehnologii, tinerii petrec tot mai mult timp în faţa ecranelor şi se simt tot mai singuri, mai deconectaţi şi mai polarizaţi în opiniile lor. Aşa că Street Delivery, Gen va fi un eveniment anti-depărtare.
Street Delivery este o platformă care aduce împreună iniţiative civice, concepte urbane creative, artă stradală performativă şi creează împreună cu participanţii un eveniment-manifest pentru spaţiul public din Bucureşti şi alte zece oraşe din România. Încă din 2006, Street Delivery redă străzile locuitorilor oraşului pentru a se bucura de ele la pas, nu din ambuteiaje, faţă în faţă, nu bară la bară.
În fiecare an, Street Delivery pietonalizează temporar străzi-cheie din oraşele României şi le mobilează cu idei care pot transforma, fie şi pentru câteva zile, aglomerări urbane în spaţii gândite şi proiectate pentru oameni, nu doar pentru maşinile lor.
Juriul Street Delivery, format din arhitecţi, urbanişti, jurnalişti, specialişti în comunicare şi reprezentanţi ai Generaţiei Z, va alege proiecte care propun soluţii şi idei pentru un oraş mai prietenos cu adolescenţii. Dintre acestea, zece primesc un premiu de 500 de euro şi sprijin pentru implementare, iar primele 3 proiecte câştigătoare vor fi premiate suplimentar cu câte 1000 de euro de către Banca Transilvania, partener Street Delivery, Gen.
Maria Duda, curătoarea acestei ediţii Street Delivery, motivează alegerea temei: 'Pentru Generaţia Z, adolescenţa şi copilăria au fost întrerupte: etapa în care se formau esenţialele conexiuni afective atât cu ceilalţi, cât şi cu oraşul, în care se creionau independenţa şi propriile vise, a fost suspendată de izolare.
Virajul obligat în virtual a creat nu doar inegalităţi, detaşare sau refugiu tehnologic în imagini, ci şi goluri spaţiale în fragilul ţesut inter-relaţional. Noi, cei mari, am recuperat cu multă sete momentele de separare, şi ne-am reţesut rapid obişnuinţele concrete. Dar ei ? Prin urmare, alături de Gen, Ştiri şi Gen,
Revistă, invităm Gen Z să ne povestească oraşul şi strada aşa cum le simt ei. Nu căutăm să ne reconectăm doar la oraş, să îi înţelegem ritmul şi schimbările, ci şi la cei ce îi devin noii adulţi, locuitori ce acum încep să îşi cunoască drepturile, locurile, spaţiul şi relaţiile cu el.'
Cum recuperăm ceea ce ne poate învăţa Generaţia Z despre spaţii publice pentru oameni ? Cum începem să re-imaginăm străzi şi oraşe în care adolescenţii să se regăsească ? Cum dezvoltăm legături mai bune între generaţii ? Dar între cetăţenii de mâine şi oraş ?
Street Delivery, Gen caută ateliere, iniţiative, proiecte, jocuri, obiecte de design, metodologii şi ghiduri, poezie, fotografie, muzică, artă care să educe, să investigheze, să inspire la apropieri de oameni şi locuri, la interacţiuni reale, palpabile, senine. Strada devine un mare loc de joacă unde învăţăm împreună cum să reducem depărtarea şi să exersăm iubirea faţă de oraş.
Înscrie ideea sau proiectul tău până pe 11 septembrie: https://bit.ly/apelSDgen. Proiectele selectate şi cele câştigătoare vor fi anunţate pe 16 septembrie.
Street Delivery, Gen se desfăşoară pe strada Arthur Verona din Bucureşti între 4-6 octombrie 2024. Accesul este gratuit şi dedicat tuturor celor care îşi iubesc oraşul: https://fb.me/e/7ba7VGJXO
Street Delivery este un eveniment-manifest organizat anual din 2006 de Fundaţia Cărturesti şi Ordinul Arhitecţilor din România, proiect prioritar OAR co-finanţat prin Timbrul Arhitecturii. Ediţia din 2024 este curatoriată de Bază. Deschidem oraşul, cu sprijinul şi consilierea Media Gen. Parteneri: Banca Transilvania, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Universitatea din Bucureşti, Unfinished, The Plot. Parteneri strategici: Primăria Capitalei, ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Parteneri media: Gen, Ştiri, Gen, Revistă, Radio Guerrilla, Zeppelin, Igloo, Buletin de Bucureşti, Feeder. Identitatea vizuală a ediţiei XIX este semnată de Diana Grigore (DAIA).
CITATE:
'Pentru Ordinul Arhitecţilor din România, Street Delivery e un proiect cu miză: (re) învăţarea unei bune locuiri a oraşului. Dar, pentru a fi bine locuit, oraşul trebuie mai întâi recuperat, redescoperit, recunoscut ca un bun al oamenilor şi ca un factor cheie al calităţii vieţii. Ne dorim spaţii publice care unesc şi invită la un dialog din care câştiga toţi cei care îşi doresc să se simtă acasă în oraşul în care trăiesc.' -Ştefan Balici, Preşedinte, Ordinul Arhitecţilor din România
În cuvintele lui Teodor Tiţa, co-fondator Gen, Ştiri:
'Ne îndepărtăm unii de alţii. Cu fiecare pas spre margine, imaginea mea despre tine devine mai neclară. Cu fiecare pas spre margine, imaginea ta despre mine e tot mai vagă. Spaţiul pe care îl lăsăm gol între noi e umplut de presupuneri şi suspiciune. De confuzie şi de teamă. Şi atunci ne îndepărtăm şi mai mult. Empatia e înlocuită de neîncredere şi neîncrederea aduce singurătate. Pierdem conversaţii, pierdem diversitate, ne pierdem unii pe alţii. Avem nevoie să ne întâlnim din nou. Avem nevoie să ne descoperim din nou. Să o luăm de la început. În timpul nostru şi în ritmul nostru. Fără bagajele altora. Asta e Street Delivery, Gen.'
Ana Niculescu, preşedinta Fundaţiei Cărtureşti, rememorează:
'De când am citit cartea Oraşul fericit: Transformându-ne vieţile prin design urban, de Charles Montgomery, port cu mine o frază care mă inspiră în fiecare zi: Noi modelăm oraşele şi apoi oraşele ne modelează pe noi. Este un adevăr profund, care ne aminteşte de responsabilitatea pe care o avem în modelarea mediului în care trăim şi de impactul pe care acesta îl are asupra noastră, ca indivizi. Azi, Gen Z se află în momentul de construcţie şi modelare a viitorului. Ei sunt cei care îşi doresc oraşe care să răspundă nevoilor lor, care să fie adaptate viziunii şi aspiraţiilor lor. Cum putem, ca societate, să contribuim la modelarea unui oraş care să răspundă acestor nevoi ?
Aceasta este o temă incitantă pe care ne propunem să o explorăm cu entuziasm la ediţia din acest an a Street Delivery. Ne dorim ca Street Delivery, Gen să fie o platformă unde ideile diverselor generaţii să se întâlnească, unde vocile tinerilor să fie auzite şi unde împreună să putem construi un oraş care să reflecte valorile şi visurile noastre.
Vă invităm să fiţi alături de noi în acest demers şi să participăm activ la această conversaţie esenţială pentru viitorul urban.'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].