Comunicat de presă - Muzeul ASTRA Sibiu
Muzeul ASTRA, instituţie ale cărei acţiuni sunt posibile prin finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu, organizează sâmbătă, începând cu ora 11, evenimentul Târgul comunităţilor rurale. Episodul: comuna Racoviţa. Această ediţie a Târgului comunităţilor rurale va promova comună Racoviţa, cu satele Racoviţa şi Sebeşu de Sus, aşezări de pe Ţara Oltului, aflate la poalele munţilor Făgăraş.
Prin acest eveniment dorim să promovăm tradiţia culturală păstrată şi încă trăită de membrii comunităţii. Comună Racoviţa îşi trăieşte încă tradiţia moştenită de la înaintaşi şi o transmite mai departe prin activitatea mai multor grupuri artistice care fac parte din Ansamblul de dansuri din Racoviţa şi Sebesu de Sus, pe care le vom cunoaşte şi noi mai bine cu această ocazie. Vă aşteptam cu drag să îi întâlniţi în muzeu, la Târgul de ţară, să vă bucuraţi de programul oferit aici, iar apoi să îi vizitaţi şi pe plaiurile lor frumoase !', a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.
REPERE ARTISTICE
Grupul de Fluieraşi de la Racoviţa este format din 15 fluieraşi. La fiecare apariţie pe scenă, grupul încântă publicul cu un medalion folcloric, alcătuit din jiene, învârtite, haţegane, cântece reprezentative din zona folclorică din care fac parte. Grupul de Fluieraşi este coordonat de către dl. Răulea Ioan.
Grupul vocal 'Flori Racovicene' are membrii cu vârsta cuprinsă între 6-17 ani, dintre care unii sunt laureaţi ai unor concursuri de folclor din ţară. Tinerii din grup reprezintă cu mândrie comună Racoviţa din Judeţul Sibiu oriunde merg şi încântă ascultătorii cu frumoasele cântece din Ţara Oltului. Acest grup este coordonat de către dna. Laura Andras-Prisacă.
Din dorinţa de a nu se lăsa uitării şi totodată a nu se pierde tradiţiile şi obiceiurile autentice ale comunei Racoviţa a luat fiinţă şi 'Şezătoarea de la Racoviţa' alcătuită din 16 seniori ai comunei, dornici de a transmite mai departe generaţiilor tinere, jocurile şi cântecele autentice din comună. Dovadă vie că identitatea comunei nu se va pierde niciodată. Din cadrul şezătorii fac parte şi coordonatorii Cornelia şi Ioan Răulea.
Aceste tinere grupuri artistice, înfiinţate în urmă cu 2 ani, vor performa începând cu ora 13, aducând cântecul, jocul şi voia bună specifice plaiurilor racoviţene.
REPERE MEŞTEŞUGĂREŞTI INTERACTIVE
Pentru cei care doresc să aprofundeze tainele meşteşugurilor, meşterul iconar Anca Bucur va dezvălui tainele picturii pe sticlă, realizând şi o miniexpoziţie cu icoane realizate de ea sau de către copiii care încearcă să îi calce pe urme în păstrarea tradiţiei.
REPERE GASTRONOMICE
Pentru că la Târgul de ţară tradiţia se şi gustă, producătorul Dan Limbăşan, ne va încânta cu două preparate calde: pomana porcului de mangaliţa şi cocoloaşe cu brânză, iar femeile din şezătoare ne vor servi cu preparate dulci, aşa cum era frumos să aştepţi oaspeţii de seamă. Vor fi prezenţi şi producătorii de produse tradiţionale din comună Racoviţa, dar şi producătorii care vă aşteaptă în mod obişnuit, în fiecare weekend la Târgul de ţară.
BONUS
Duminică, 1 septembrie 2024, programul Târgul de ţară va continua cu ateliere gastronomice prin care gospodarii de la punctul gastronomic local La fermă din localitatea Şeica Mare, vor prepara mâncăruri numai bune pentru masa de duminică: ciorbă de gâscă şi ghiveci de legume cu friptură de gâscă. Alături de acestea, porumbul de lapte fiert sau pârpălit pe jar ne va atrage din nou atenţia la preparatele delicioase, realizate fără mare efort şi îndrăgite de toată lumea. Punctele gastronomice locale sunt unităţi de valorificare a producţiei primare locale, situate în mediul rural, unde se prepară şi se servesc produse alimentare după reţete specifice zonei, direct către consumatorul final. Sprijinirea acestor puncte gastronomice locale prin utilizarea serviciilor oferite de acestea sunt un sprijin real pentru dezvoltarea lor dar şi pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos.
Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.
Cosmin Călinescu, Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA Sibiu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].