logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române

PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională a unei persoane, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Din materialul probator administrat a reieşit că, în perioadă mai - august 2024, aceasta ar fi procurat, deţinut şi comercializat diferite cantităţi de droguri de risc (canabis), către consumatori din municipiul Bucureşti.

În urma percheziţiei efectuate la locuinţa persoanei, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 500 de grame de canabis, ambalate în mai multe pungi şi folii, două cântare electronice de precizie, 186.000 de lei, 3.300 de euro, precum şi alte mijloace de probă.

Ieri, 28 august, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus reţinerea persoanei cercetate pentru trafic de droguri de risc.

În cursul acestei zile, 29 august, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi, din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Afisari: 10

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].