Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea
ACŢIUNE PE LINIA DEŞEURILOR PERICULOASE
Ieri, 28 august 2024, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea - Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au organizat şi desfăşurat o acţiune în vederea prevenirii şi combaterii faptelor la regimul protecţiei mediului şi respectarea legislaţiei ce reglementează regimul deşeurilor.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, a fost depistat un agent economic, în localitatea Vlădeşti, unde poliţiştii au identificat 10 autoturisme scoase din uz, precum şi componentele acestora care prezentau scurgeri de ulei pe şi în sol.
Acestea erau depozitate necorespunzător, fiind expuse intemperiilor şi razelor solare. Cele 10 autoturisme au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirilor infracţiunilor de, poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri ori substanţe periculoase' şi, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor care au devenit deşeuri', urmând ca la finalizarea cercetărilor a fi dispuse măsurile legale care se impun.
RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE
Restricţii de circulaţie din data de 29.08.2024, în funcţie de condiţiile meteo:
- Pe DN 7A, la km 45+000 - 50+000, în localitatea Voineasa, se lucrează la reparaţii asfaltice, între orele 08:00 - 18:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/ 2 din cale, fiind dirijată de piloţi de circulaţie.
- Pe DN 7A, la km 62+000 - 62+400, în localitatea Voineasa, se lucrează la reparaţie podeţ, între orele 08:00 - 16:00. Circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/ 2 din cale, fiind dirijată de piloţi de circulaţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.