Comunicat de presă - Colegiul Medicilor din România
Colegiul Medicilor din România (CMR) îşi exprimă îngrijorarea şi dezaprobarea fermă faţă de posibile fapte penale, care fac obiectul recentelor acuzaţii aduse mai multor medici din Secţia de Chirurgie Oncologică a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, privind presupusele acte de corupţie, prin primirea de plăţi informale din partea pacienţilor.
Această situaţie este profund regretabilă şi contravine valorilor fundamentale ale profesiei medicale. CMR subliniază că actul medical trebuie să fie guvernat de principii etice şi morale, iar integritatea şi profesionalismul sunt pilonii pe care se bazează relaţia dintre medic şi pacient. În acest context, CMR nu tolerează şi nu va tolera nicio formă de corupţie sau de comportament care aduce atingere demnităţii şi prestigiului profesiei medicale.
'Suntem consternaţi de gravitatea acuzaţiilor apărute în acest caz. Înţelegem pe deplin frustrarea şi dezamăgirea pacienţilor şi populaţiei, în general. Este absolut necesar să ne asigurăm că astfel de situaţii sunt investigate în mod corect şi transparent, iar cei găsiţi vinovaţi să răspundă pentru faptele lor. Colegiul Medicilor din România susţine ferm lupta împotriva acestui tip de comportament', consideră Prof. Univ. Dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Colegiul Medicilor din România are încredere că majoritatea covârşitoare a medicilor din România îşi desfăşoară activitatea cu responsabilitate şi profesionalism, iar astfel de incidente nu reprezintă imaginea de ansamblu a corpului medical din ţara noastră.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].