logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei

Guvernul a decis noi măsuri pentru derularea Programului Naţional de Dezvoltare Locală

Executivul a aprobat, în şedinţa de astăzi, stabilirea unor măsuri în derularea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Actul normativ prevede prelungirea duratei contractelor de finanţare multianuale încheiate între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi beneficiarii PNDL cu 2 ani. Prelungirea se face la solicitarea beneficiarilor care nu au efectuat recepţia la terminarea lucrărilor cu cel mult 3 luni anterior datelor de 31 decembrie 2024, respectiv de 31 decembrie 2025, date la care expiră durata contractelor de finanţare.

În prezent, sunt în curs de finalizare 3.099 obiective de investiţii, dintre care 702 sunt incluse în etapa I şi 2.397 în etapa a II-a. La nivel de program, procentul obiectivelor nefinalizate este de 26,96% (15,75% în cadrul PNDL I şi 34,02% în cadrul PNDL II).

Dintre cele 702 obiective de investiţii nefinalizate din etapa I, 477 obiective sunt incluse în perioada de programare 2015-2024, durata contractelor de finanţare expirând la 31 decembrie 2024. Pentru celelalte 225 de obiective de investiţii incluse în etapa I, perioada 2016-2025, durata contractelor de finanţare expiră la 31 decembrie 2025. Pentru cele 2.397 obiective incluse în etapa a II-a, durata contractelor expiră la 31 decembrie 2024.

În baza solicitărilor primite, MDLPA va modifica ordinele ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei prin care sunt aprobate listele obiectivelor propuse spre finanţare şi contractele de finanţare aferente acestora, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezenţei ordonanţe, cu cel puţin 15 zile înainte de data expirării duratei contractelor.
Afisari: 10

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].