Comunicat de presă - Guvern
Din 28 august 2024
I. ORDONANŢE
1. ORDONANŢĂ privind stabilirea unor măsuri pentru derularea Programului naţional de dezvoltare locală
Executivul a aprobat, prin această Ordonanţă, prelungirea duratei contractelor de finanţare multianuale încheiate între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi beneficiarii PNDL cu 2 ani. Prelungirea se face la solicitarea beneficiarilor care nu au efectuat recepţia la terminarea lucrărilor cu cel mult 3 luni anterior datelor de 31 decembrie 2024, respectiv de 31 decembrie 2025, date la care expiră durata contractelor de finanţare.
Comunicatul Ministerului Dezvoltării:
https://www.mdlpa.ro/subarticles/5/guvernmasuriderularepndl28082024
2. ORDONANŢĂ pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul feroviar
Actul normativ actualizează dispoziţiile legale naţionale aplicabile în domeniul feroviar referitoare la construirea, întreţinerea, repararea şi exploatarea căilor ferate, altele decât cele administrate de Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' S.A., armonizând aceste reglementări cu cele europene în domeniu, pentru a încuraja astfel politicile de transfer modal al fluxurilor de mărfuri şi călători spre transportul feroviar, atingerea obiectivelor de depoluare stabilite prin Pactul Verde, precum şi pentru a încuraja competitivitatea serviciilor feroviare de transport călători şi mărfuri.
O parte dintre modificările şi completările aduse prin această ordonanţă dispoziţiilor în vigoare vizează, totodată, eliminarea suprapunerilor între activităţile derulate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară cu cele ale CFR S.A. şi cele ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
3. ORDONANŢĂ pentru completarea unor acte normative referitoare la autorizarea şi intabularea construcţiilor aferente infrastructurii de transport de interes naţional şi celei de metrou gestionate de Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti 'Metrorex' - S.A.
Reglementările introduse prin această Ordonanţă simplifică procedura de intabulare şi de înscriere în cartea funciară pentru investiţiile în infrastructura de transport de interes naţional şi a celei de metrou gestionată de 'Metrorex'. Această modificare duce la scurtarea termenelor de finalizare a investiţiilor, multe dintre acestea fiind incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
4. ORDONANŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/ 2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă
Prin această Ordonanţă, se pot organiza centre de permanenţă cu minim 5 posturi de medic, în mediul rural şi în zona urbană cu o populaţie sub 25.000 de locuitori, unde există deficit de medici de familie.
Totodată, în centrele de permanenţă din zonele izolate şi greu accesibile, precum cele din Munţii Apuseni şi din Delta Dunării, medicii vor fi exceptaţi de la asigurarea serviciilor de gardă în program de continuitate, dată fiind distanţa mare care trebuie parcursă de medicul de familie de la cabinet la centrul de permanenţă. În aceste situaţii, programul de funcţionare al centrelor de permanenţă se poate stabili prin decizie a direcţiei de sănătate publică judeţeană, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii, la propunerea medicului coordonator al centrului de permanenţă.
5. ORDONANŢĂ pentru modificarea articolului 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/ 1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare nerambursabilă a proiectelor culturale prin Ordonanţa aprobată de Guvern se extinde aria beneficiarilor finanţărilor nerambursabile, prin includerea în sfera potenţialilor solicitanţi de finanţări a elevilor de la cursurile cu frecvenţă, din învăţământul preuniversitar de stat, pentru a putea beneficia de burse de studii, burse de creaţie, stagii de formare, granturi de călătorie, inclusiv rezidenţe artistice.
Ordonanţă are în vedere elevii minori sau care devin majori în anii terminali ai liceului, sprijinul financiar vizând doar categoria elevilor care au ca activităţi principale participarea la cursurile şcolare şi preocuparea artistică pentru care se solicită finanţarea. Elevii minori pot încheia contractul de finanţare nerambursabilă prin reprezentantul legal.
Sumele alocate elevilor sunt neimpozabile şi nu sunt luate în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie pentru obţinerea de beneficii sociale.
6. ORDONANŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/ 2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
Actul normativ revizuieşte unele prevederi ale Legii nr. 295/ 2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, în conformitate cu legislaţia europeană, respectiv Directiva de punere în aplicare (UE) 2024/ 325 a Comisiei din 19 ianuarie 2024 de modificare a Directivei de punere în aplicare (UE) 2019/ 68 în ceea ce priveşte adâncimea minimă a marcajelor aplicate pe armele de foc şi pe componentele esenţiale şi Directivă (UE) 2021/ 555 a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 martie 2021 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme.
Astfel, sunt introduse prevederi care stabilesc faptul că agenţii şi ofiţerii de poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt exceptaţi de la absolvirea unui curs de instruire teoretică şi practică pentru primirea autorizaţiei de procurare a unei arme letale şi neletale.
De asemenea, se reglementează funcţionarea platformei online eARM în vederea simplificării şi reducerii timpilor de aşteptare pentru soluţionarea diferitelor cereri, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.
Astfel, persoanele interesate se vor putea adresa structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase, fără să se mai deplaseze fizic la sediul poliţiei pentru depunerea diferitelor cereri. Mai mult, Registrul Naţional al Armelor şi platforma online eARM se pot interconecta cu sisteme şi baze de date ale instituţiilor sau autorităţilor publice (MĂI, SRI, SIE, SPP, MAN, MAE, MF, MJ, Ministerul Public).
Ordonanţa stabileşte şi tipurile de date, persoanele vizate, entităţile cărora le pot fi divulgate datele, scopul pentru care respectivele date cu caracter personal pot fi divulgate.
7. ORDONANŢĂ privind realizarea de către Ministerul Muncii şi Solidarităţi Sociale, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, a reţelei securizate de comunicaţii de date de arie extinsă pentru sistemul informatic 'Hub de servicii MMSS-SII MMSS'
Prin acest act normativ, se aprobă realizarea de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, a reţelei securizate de comunicaţii de date de arie extinsă pentru sistemul informatic 'Hub de servicii MMSS-SII MMSS' şi, totodată, se autorizează STS să achiziţioneze servicii de comunicaţii de buclă locală precum şi alte tipuri de servicii de comunicaţii, pe care MMSS nu le poate asigura cu resurse proprii, pentru a gestiona această reţea.
Proiectul 'HUB de servicii MMSS-SII MMSS' a fost implementat iniţial de către de către MMSS în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, însă infrastructura acestor instituţii nu permite implementarea proiectului la nivel naţional.
Încredinţarea acestui proiect STS se datorează faptului că reţeaua acestui serviciu funcţionează la scară naţională, având noduri în Bucureşti şi în fiecare judeţ, infrastructura reţelei având capacitate suficientă pentru a transporta traficul generat în urma implementării reţelei, nefiind necesară modificarea, actualizarea sau reconfigurarea reţelei interurbane de comunicaţii de date operate de STS.
Realizarea noii reţele, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, va crea premisele necesare pentru asigurarea unor servicii şi reţele de comunicaţii date fiabile, precum şi a unui grad înalt de disponibilitate şi securitate, capabile să asigure schimbul de informaţii între cele 52 de puncte terminale ale reţelei ce se va constitui această formă superioară din punct de vedere tehnic, presupunând costuri predictibile şi mai scăzute.
Informaţii suplimentare
Scopul proiectului 'Hub de servicii MMSS-SII MMSS' îl constituie realizarea infrastructurii specifice sistem informatic integrat, necesar pentru consolidarea, corelarea şi managementul optim al tuturor informaţiilor din domeniile de activitate specifice MM55, astfel încât interacţiunea cetăţeanului, atât cu MMSS cât şi cu instituţiile aflate în subordinea/ sub autoritatea/ în coordonarea MMSS, să se poată realiza în mediul on-lineprintr-un singur punct de contact- portalul MMSS.
8. ORDONANŢĂ privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Reţelei nucleelor pentru dezvoltare durabilă din România
Prin acest act normativ, vor putea fi constituite 'nuclee' de dezvoltare durabilă în administraţia publică. După programul pilot realizat, prin care au fost formaţi 150 de specialişti în dezvoltare durabilă, va fi concretizată o iniţiativă extinsă la nivel naţional. Până în 2025, un total de 2000 de experţi în domeniul dezvoltării durabile vor fi formaţi, aşa cum Guvernul şi-a asumat prin Planul de Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
9. ORDONANŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 339/ 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope
Ordonanţa a fost aprobată.
10. ORDONANŢĂ privind modificarea şi completarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii
Ordonanţa a fost aprobată.
11. ORDONANŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii
Prin prezentul proiect de act normativ se reglementează, în principal, următoarele:
- Se creează cadrul normativ pentru implementarea Programului naţional de îngrijiri paliative în unităţi cu pături, la domiciliu şi în ambulatoriu şi derularea acestuia prin casele de asigurări de sănătate, în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 293/ 2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului;
- Se creează cadrul legal pentru ca adolescenţii şi adulţii tineri, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 21 de ani, să poată beneficia de servicii medicale acordate atât în spitalele de adulţi (în zonele în care nu există acces la servicii medicale de pediatrie) cât şi în cele de copii (pentru copiii cu afecţiuni speciale aflaţi în monitorizare în spitalele de copii, care depăşesc vârsta majoratului);
- Se prorogă, până în anul 2027, termenul de aplicare a prevederilor cu privire la contribuţia personală, care ar trebui suportată de către persoanele asigurate pentru serviciile acordate în ambulatoriul clinic de specialitate şi ambulatoriul paraclinic de specialitate din unităţile private.
- Se modifică criteriile de prioritizare în baza cărora se poate iniţia procesul de negociere a contractelor cost-volum/ cost-volum-rezultat, pentru asigurarea accesului bolnavilor la medicamente inovative, astfel încât să se urmărească accesul prioritar la medicamentele care generează economii la bugetul FNUASS;
- Se asigură coordonarea tehnică şi metodologică pentru implementarea şi derularea programelor naţionale de sănătate curative cu participarea experţilor coordonatori de program;
- Se corelează unele dispoziţii din Legea nr. 95/ 2006 cu prevederile Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului (PNCC), pentru sursa de finanţare a serviciilor de monitorizare acordate persoanelor cu boli oncologice.
12. ORDONANŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 422/ 2001 privind protejare amonumentelor istorice
Actul normativ urmăreşte actualizarea Legii nr. 422/ 2001 pentru a optimiza gestionarea şi protecţia a patrimoniului cultural naţional prin simplificarea procesului de emitere a avizelor necesare intervenţiilor asupra monumentelor istorice, îmbunătăţirea procedurii de depunere a documentaţiilor la serviciile publice deconcentrate, delimitarea şi instituirea zonei de protecţie prin Ordin al Ministerului Culturii (pentru monumentele istorice clasate înainte şi după intrarea în vigoare a Legii 422/ 2001), simplificarea obligaţiei privind folosinţa monumentului istoric, clarificarea şi sistematizarea atribuţiilor autorităţilor avizatoare (Ministerul Culturii, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi comisiile zonale), diferenţierea taxelor pentru autorizaţii de construire (clarificarea situaţiilor în care nu se percep taxe pentru avizele pentru monumentele istorice din categoria monument).
II. ORDONANŢE DE URGENŢĂ
1. ORDONANŢĂ DE URGENŢÄ pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol de amendare, semnat la Bucureşti la 24 mai 2024, a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012
Ordonanţa a fost aprobată.
2. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.196/ 2005 privind Fondul pentru mediu, precum şi unele măsuri privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României din Fondul pentru modernizare
Proiectele de extindere şi schimbare a destinaţiei, conversie sau modernizare a reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor vor putea fi finanţate din Fondul pentru Mediu, dacă aceste investiţii pregătesc reţelele pentru adăugarea în sistem şi a gazelor cu emisii reduse de carbon. Astfel, se asigură finanţarea pentru acest tip de proiecte care vor contribui la diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, element ce contribuie la combaterea efectelor schimbărilor climatice.
Beneficiarii acestor proiecte vor fi comunităţile locale.
Realizarea acestor investiţii contribuie la atingerea obiectivelor climatice asumate la nivel european, respectiv la procesul de decarbonizare şi eliminarea centralelor de producţie de energie pe bază de cărbune.
O altă modificare a actului normativ are în vedere reducerea birocraţiei în derularea tuturor programelor realizate prin Administraţia Fondului pentru Mediu. Mai exact, Administraţia Fondului pentru Mediu va acorda prefinanţări necesare demarării proiectelor într-o singură transă, în cuantum de maximum 30% din valoarea contractului de finanţare. Acest mecanism va putea fi utilizat de către beneficiarii/ liderii de parteneriat, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice, autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, care vor beneficia de prefinanţări, în baza unei cereri, în condiţiile stabilite de AFM.
3. ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind reorganizarea unor instituţii publice din domeniul mediului, apelor şi pădurilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Potrivit Ordonanţei aprobate de Guvern, se va înfiinţa Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate, prin reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi prin comasarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, precum şi cu agenţiile de protecţia mediului aflate în subordinea ANPM. Personalul, activităţile şi atribuţiile instituţiilor vor fi preluate de nouă structură instituţională.
Decizia reorganizării acestor instituţii pentru protecţia mediului face parte din procesul de reorganizare administrativă stabilită de Guvern prin Legea 296/ 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi instituţiile din subordine au în prezent 1882 de posturi, iar Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate are 490 de posturi.
III. HOTĂRÂRI
1. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilului proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional 'D.A.N.U.B.E - Reţea de acces la Dunăre - Deblocarea circulaţiei în Europa prin dezvoltarea în România a unei infrastructuri de porturi TEN-T de înaltă calitate în condiţii economice optime - Port Giurgiu' şi aprobarea listei cuprinzând imobilele proprietate publică a unităţii administrativ teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional
Hotărârea a fost aprobată.
2. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea pe anul 2024 a sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 306/ 2021 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, Pod peste râul Dâmboviţa pe DN 73 km 78+519', precum şi modificarea şi completarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr. 306 /2021
Hotărârea a fost aprobată.
3. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii 'Integrarea sistemului de control acces al Magistralei 4 (Racord 1- Nicolae Grigorescu 2 -Anghel Saligny şi Racord 2- Gara de Nord 2-Străulesti) cu Magistralele 1, 2 şi 3 şi TL'
Magistrala 4 a metroului bucureştean va fi modernizată prin integrarea sistemului de control acces cu celelalte magistrale.
Este vorba despre Racord 1 - Nicolae Grigorescu - Anghel Saligny şi Racord 2 - Gara de Nord 2 - Străuleşti. Staţiile de metrou de pe această Magistrală vor fi dotate cu noi porţi de control acces, echipamente pentru validarea titlurilor de călătorie, automate de vânzare cartele, automate de vânzare cartele.
Astfel, la nivelul întregii reţele de metrou va fi folosită aceeaşi tehnologie, fapt ce va genera o mai bună exploatare atât din punct de vedere tehnic, cât şi al costurilor de utilizare.
Acest proiect estimat la aproximativ 163 de milioane de lei, finanţat de la bugetul de stat, are o durată de execuţie de 7 luni.
Investiţia cuprinde următoarele capacităţi: porţi de control acces (200 de bucăţi), echipamente pentru validarea titlurilor de călătorie magnetice (174 de bucăţi), echipamente pentru validarea titlurilor de călătorie contactless (218 de bucăţi), automate de vânzare cartele (88 de bucăţi), instalaţii de televiziune în circuit închis (22 de sisteme/ acces), instalaţii de sonorizare la cabine (18 sisteme /cabine) şi instalaţii de telefonie la cabine /casierie (36 de sisteme/acces).
Informaţii suplimentare:
În reţeaua de metrou, există în exploatare 54 de staţii de metrou care beneficiază de instalaţii de control acces noi, moderne, cu funcţiuni superioare. Acestea pot asigura validarea călătoriei cu metroul prin mai multe moduri: citire magnetică, citire contactless, iar corespunzător modalităţii de validare, titlurile de călătorie sunt transpuse pe diferite suporturi, cartele cu bandă magnetică, carduri contactless, carduri bancare contactless, dispozitive electronice smartphone, smartwatch).
Acestora li se vor adăuga 10 staţii de metrou ale Magistralei 4 - Racordul 1 şi Racordul 2.
4. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenţi obiectivului de investiţii, Autostrada Timişoara - Moraviţa', judeţul Timiş
Actul normativ aprobă implementarea obiectivului de investiţii 'Autostrada Timişoara - Moraviţa' în vederea creării unei căi de comunicaţie modernă între oraşele Timişoara şi Moraviţa. Astfel, noua autostradă are ca scop dezvoltarea regională a zonei, fluidizarea traficului, creşterea siguranţei utilizatorilor, micşorarea timpilor de parcurs şi scăderea poluării la toate nivelurile, în zonele tranzitate în prezent.
Valoarea totală a investiţiei este de 14,59 miliarde lei şi se realizează din fonduri externe nerambursabile - Programul Transport (P.T.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Termenul de execuţie al lucrărilor este de 48 de luni.
5. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii, Realizare construcţie pasaj pe str. Gârlesti (la intersecţie cu calea ferată), municipiul Craiova, judeţul Dolj'
Construirea pasajului face parte din planul de dezvoltare al municipiului Craiova şi va legă un cartier nou (Cartierul Bordei), care are peste 6.000 de case, de oraş, peste pachetul de căi ferate existent.
Pasajul va avea 2 deschideri în lungime de 105m. Durata de execuţie: 36 luni.
Valoarea totală a investiţiei: 135,6 milioane lei (din care MDLPA, prin CNI, va asigura 115 milioane lei).
6. HOTĂRÂRE A GUVERNULUI privind repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/ 2023, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţe, respectiv teatre,opere şi filarmonici
Prin această hotărâre, se alocă suma de 308,44 milioane lei, pentru finanţarea unui număr de 73 de instituţii de cultură din 34 de judeţe.
Între acestea se numără:
- Ateneul Naţional din Iaşi;
- 3 centre culturale cu statut de teatre, respectiv Centrul Cultural 'Jean Bart' din Tulcea, Centrul Cultural Municipal 'George Coşbuc' Bistriţa şi Centrul Cultural 'Vigadó' Târgu Secuiesc;
- 51 de teatre între care Teatrul Naţional 'Radu Stanca' Sibiu, Teatrul de stat Constanţa, Teatrul 'Toma Caragiu' Ploieşti;
- 16 filarmonici între care Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj, Filarmonica 'Banatul' din Timişoara, Filarmonica 'Oltenia' din Craiova sau Filarmonica 'Mihail Jora' din Bacău;
- Două opere, respectiv Opera Română Craiova şi Opera Braşov;
Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către Ministerul Dezvoltării, până la data de 16 august 2024, de către unităţile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcţionează instituţii publice de spectacole. Au fost depuse un număr de 48 de cereri din 34 de judeţe.
Comunicatul Ministerului Dezvoltării:
https://www.mdlpa.ro/subarticles/5/mdlpasprijin73teatreopere28082024
7. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea Planului naţional de combatere a violenţei şcolare
Prin această hotărâre, a fost completat setul de măsuri pentru combaterea violenţei şcolare, prin adoptarea unui Plan al cărui obiectiv este asigurarea unui mediu sigur, primitor şi de susţinere pentru elevi, profesori şi părinţi la nivelul unităţilor de învăţământ.
În Planul naţional de combatere a violenţei şcolare aprobat astăzi include, pe lângă asigurarea pazei şi implementarea unor metode de sesizare a cazurilor de violenţă cum ar fi telefonul copilului, prevenire prin identificarea copiilor cu comportament problematic.
În cazurile în care copiii au fost victime ale violenţei sau au fost implicaţi într-un asemenea act, vor primi sprijin de specialitate - decontarea şedinţelor de terapie.
De asemenea, vor fi organizate cursuri de formare continuă pentru profesori, o bibliotecă online cu resurse educaţionale despre combaterea violenţei la nivelul şcolii.
Planul naţional de prevenire şi combatere a violenţei şcolare are o valabilitate de 3 ani.
8. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1017/ 2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap
Actul normativ reglementează modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit pentru persoanele cu handicap, având ca scop principal eliminarea refuzurilor de furnizare a acestui serviciu.
Conform noii reglementări, operatorii de transport sunt obligaţi să accepte biletele de călătorie gratuite, indiferent de judeţul care le-a emis, şi să le deconteze la DGASPC-ul din judeţul unde începe călătoria sau la orice alt DGASPC cu care operatorul are o convenţie pe ruta respectivă. Modalitatea de decontare şi transferurile financiare vor fi stabilite printr-un ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi.
Actul normativ urmăreşte, de asemenea, asigurarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi prin utilizarea cardurilor de carburant emise de unităţile verificate şi autorizate de Ministerul Finanţelor.
Totodată, sunt definite structurile care pot emite aceste carduri şi condiţiile în care DGASPC-urile pot încheia contracte de achiziţie. Procedura de autorizare a unităţilor emitente este simplificată pentru operatorii economici care deţin deja o autorizaţie de funcţionare pentru emiterea biletelor de valoare conform Legii nr. 165/ 2018, fiind necesară doar notificarea Ministerului Finanţelor. Astfel, autorizaţia obţinută va avea aceeaşi valabilitate ca cea existentă.
Refuzul de a asigura serviciile de transport gratuit pentru persoanele cu handicap va fi considerat contravenţie, sancţionabilă cu o amendă între 10 şi 20 de puncte de amendă. Această măsură este menită să garanteze respectarea drepturilor acestor persoane şi accesul lor neîngrădit la transport interurban gratuit.
9. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024
Prin această hotărâre, a fost aprobat calendarul alegerilor pentru Preşedintele României, care vor avea loc în data de 24 noiembrie 2024. Hotărârea stabileşte datele la care trebuie realizate acţiunile prevăzute de legislaţia aplicabilă alegerilor prezidenţiale, venind, pe de o parte, în sprijinul alegătorilor, candidaţilor şi formaţiunilor politice iar, pe de altă parte, în sprijinul autorităţilor publice şi al organismelor electorale care vor dispune de un calendar precis al datelor până la care trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin.
24 septembrie este data limită până la care alegătorii care doresc să voteze în străinătate trebuie să se înregistreze în Registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul formularului online, aflat pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.
5 octombrie este data limită pentru depunerea candidaturilor şi a semnelor electorale la Biroul Electoral Central
6 octombrie este termenul pentru stabilirea orarului pentru Campania electorală şi repartizarea timpilor de antenă pentru accesul candidaţilor la serviciile publice de radio şi televiziune
10 octombrie - data limită până la care se comunică către birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate a candidaturilor şi semnelor electorale, în ordinea în care au fost depuse.
12 octombrie este data limită până la care BEC stabileşte ordinea înscrierii candidaţilor pe buletinul de vot
25 octombrie - începerea campaniei electorale
23 noiembrie, ora 7.00- încheierea campaniei electorale
6 noiembrie - este data limită pentru stabilirea sediilor secţiilor de votare din străinătate
22 noiembrie (între orele 12.00-21.00)- prima zi a votării în străinătate
23 noiembrie- a doua zi a votării în străinătate (votul începe la ora 7.00 şi se încheie la orele 21.00)
24 noiembrie, ziua votării în ţară. (votul începe la ora 7.00 şi se încheie la orele 21.00)
În situaţia organizării unui al doilea tur de scrutin, calendarul este următorul:
29 noiembrie- aducerea la cunoştinţa opiniei publice numele celor doi candidaţi care vor participa la al doilea tur de scrutin, precum şi data alegerilor
29 noiembrie- începerea campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin
30 noiembrie- stabilirea orarului pentru campania electorală şi repartizarea timpilor de antenă pentru accesul candidaţilor la serviciile publice de radio şi televiziune
6 decembrie, ora 12.00- începerea votării în străinătate
6 decembrie ora 21.00 - încheierea votării în străinătate
7 decembrie, ora 7.00- încheierea campaniei electorale
8 decembrie- ziua votării. Votul începe la ora 7.00 şi se încheie la orele 21.00
10. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unor bunuri culturale mobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestora în administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti
Hotărârea a fost aprobată.
11. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Protocolului Sesiunii a XXXV-a a Comisiei hidrotehnice româno-ungare, semnat la Vasarosnameny, la 30 mai 2024, pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră, semnat la Budapesta la 15 septembrie 2003
Hotărârea a fost aprobată.
12. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea cuantumului şi a plăţii contribuţiei anuale de participare a Institutului Naţional de Expertize Criminalistice la Reţeaua Europeană a Institutelor de Ştiinţe Criminalistice (ENFSI)
Hotărârea a fost aprobată.
13. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind acceptarea de către statul român a donaţiei unor bunuri mobile, ca operaţiune compensatorie, din partea Leafield Logistics & Technical Services Limited şi darea în administrarea Ministerului Apărării Naţionale a acestor bunuri
Hotărârea a fost aprobată.
14. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 23/ 2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, Infrastructura Bazei 57 Aeriană din cazarma 888 Mihail Kogălniceanu', precum şi suplimentarea sumei aferente despăgubirilor, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 23 /2020
Guvernul a suplimentat cu peste 154.000 lei suma prevăzută ca despăgubire pentru imobilele proprietate privată din coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii 'Infrastructura Bazei 57 Aeriană din cazarma 888 Mihail Kogălniceanu'. Suma reprezintă diferenţa dintre valorile despăgubirilor prevăzute iniţial, în actul normativ din anul 2020, şi valorile din raportul de evaluare din anul 2024, diferenţe apărute în urma modificărilor din lista imobilelor supuse exproprierii, precum şi a suprafeţelor totale de expropriat, ca urmare a depunerii de documente la comisia de verificare a drepturilor de proprietate. Suma suplimentară se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale.
15. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 75/ 2024 privind reglementarea etichetării cheltuielilor bugetare şi cheltuielilor fiscale pentru bugetarea verde, precum şi a Regulamentului privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Comitetului interministerial pentru etichetarea cheltuielilor bugetare şi cheltuielilor fiscale
Principalele reglementări introduse de Hotărârea aprobată de Guvern sunt:
- Reglementarea modului de analiză şi etichetare a cheltuielilor bugetare şi a cheltuielilor fiscale;
- Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Comitetului interministerial şi a Secretariatului tehnic pentru etichetarea cheltuielilor bugetare şi cheltuielilor fiscale, stabilirea atribuţiilor ordonatorilor principali de credite în procesul de analiză şi etichetare a măsurilor aferente programelor bugetare.
Crearea cadrului legal pentru introducerea bugetului verde va contribui la direcţionarea investiţiilor publice către acţiuni în domeniul climei şi mediului.
Etichetarea cheltuielilor prin analiza efectului acestora asupra mediului va conduce la o revizuire a politicilor în materie de aprovizionare cu energie curată în toate sectoarele economice şi industriale, de-a lungul lanţului de producţie şi de consum, pentru proiectele de infrastructură de mare anvergură, în sectorul transporturilor, al alimentaţiei şi agriculturii, al construcţiilor, al fiscalităţii şi al prestaţiilor sociale, acordarea unei valori mai mari protejării şi refacerii ecosistemelor naturale, utilizării durabile a resurselor şi îmbunătăţirii sănătăţii umane.
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României conţine Jalonul 123 - 'Bugetarea verde', din cadrul Componentei 6, Energie, 'Finalizarea şi aplicarea unei metodologii de planificare bugetară verde'.
Aceste decizii sunt luate în contextul în care, la nivel european, economia verde este considerată un instrument important pentru realizarea dezvoltării durabile.
Schimbările climatice şi impactul negativ al acestora asupra activităţilor economice au evidenţiat necesitatea tranziţiei spre un nou model economic bazat pe emisii reduse de gaze cu efect de seră, utilizării la scară mai mare a surselor de energie regenerabile şi creşterii eficienţei energetice.
Un rol important în acest sens îl au acţiunile de sprijinire a unor elemente economice alternative, prin introducerea conceptului de 'economie verde', pentru a impulsiona şi acceleră tranziţia şi în România către o economie care maximizează calitatea vieţii şi minimizează impactul negativ asupra mediului înconjurător.
16. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea normativelor de cheltuieli şi a devizelor estimative aferente organizării şi desfăşurării evenimentelor cuprinse în Memorandumul de cooperare regională în domeniul politicii de concurenţă, sub preşedinţia Consiliului Concurenţei
Hotărârea a fost aprobată.
17. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Secretariatului General al Guvernului pentru Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale-Unitatea Teritorială 145
Hotărârea a fost aprobată.
18. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Acordului administrativ între Guvernul României şi Serviciul de Acţiune Externă al Uniunii Europene (EEAS) privind asigurarea protecţiei şefilor de delegaţii/ ambasadori ai Uniunii Europene, semnat la Bruxelles la 22.07.2024 şi la Bucureşti la 24.07.2024
Hotărârea a fost aprobată.
19. HOTĂRÂRE A GUVERNULUI privind stabilirea bugetului şi a cheltuielilor necesare pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024
Suma totală necesară pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru Preşedintele României, din anul 2024, este de 1,39 miliarde lei.
Cheltuielile sunt defalcate în funcţie de tipul bugetului, de stat sau local, respectiv în funcţie de ordonatorul principal de credite, însărcinat cu efectuarea cheltuielii, acestea fiind identificate pe baza prevederilor legale în vigoare care impun efectuarea acestora.
20. HOTĂRÂRE A GUVERNULUI privind stabilirea măsurilor pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024
Actul normativ stabileşte măsuri de ordin organizatoric şi instituţional pentru organizarea în bune condiţii a alegerilor pentru preşedintele României, în data de 24 noiembrie 2024, primul tur, respectiv în 8 decembrie, al doilea tur de scrutin.
Perioada electorală va începe în data de 10 septembrie 2024.
Hotărârea de Guvern detaliază atribuţiile şi sarcinile care revin Autorităţii Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Sănătăţii, Institutului Naţional de Statistică, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, prefecţilor şi primarilor în pregătirea, organizarea şi desfăşurarea scrutinului.
21. HOTĂRÂRE A GUVERNULUI pentru suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 552/ 2018 privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional, Lucrări pentru punerea în funcţiune a capacităţii finale de producţie de 8.500 mii tone/ an lignit la cariera Jilţ Sud'
Hotărârea a fost aprobată.
22. HOTĂRÂRE A GUVERNULUI pentru suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1121/ 2020 privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, Deschiderea şi punerea în exploatare a Carierei Timişeni - Pinoasa, judeţul Gorj, la o capacitate de 8.000.000 tone/ an lignit', precum şi pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1121/2020
Hotărârea a fost aprobată.
23. HOTĂRÂRE A GUVERNULUI privind alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe
Hotărârea a fost aprobată.
24. HOTĂRÂRE A GUVERNULUI privind aprobarea Actului adiţional nr. 4/ 2024 al licenţei de exploatare nr. 330 /1999
25. HOTĂRÂRE A GUVERNULUI privind aprobarea Actului adiţional nr. 4/ 06.08.2024 al licenţei de exploatare nr. 325 /1999
26. HOTĂRÂRE A GUVERNULUI privind aprobarea Actului adiţional nr. 5/ 2024 al licenţei de exploatare nr. 329 /1999
27. HOTĂRÂRE A GUVERNULUI privind aprobarea Actului adiţional nr.4/ 2024 al licenţei de exploatare nr.327 /1999
28. HOTĂRÂRE A GUVERNULUI privind aprobarea Actului adiţional nr. 6/ 30.07.2024 al licenţei de exploatare nr. 331 /1999
29. HOTĂRÂRE A GUVERNULUI privind aprobarea Actului adiţional nr. 4/ 2024 la licenţa de exploatare nr. 328 /1999
Hotărârile de Guvern aprobă actele adiţionale de prelungire a duratei de concesionare pe o perioadă de 5 ani a licenţelor de exploatare, în conformitate cu prevederile art. 20 şi 21 indice 1 din Legea minelor.
Este vorba de exploatările privind:
- Apă minerală naturală carbogazoasă din zăcământul hidromineral Boholt, judeţul Hunedoara
- Apă minerală naturală (carbogazoasă şi necarbogazoasă) şi apă minerală terapeutică din zăcământul hidromineral Borsec, judeţul Harghita
- Apă minerală naturală carbogazoasă din zăcământul hidromineral Bâcâia, judeţul Hunedoara
- Apă minerală terapeutică carbogazoasă şi a dioxidului de carbon mofetic din zăcământul hidromineral Covasna Hanko-Horgaz, judeţul Covasna
- Apă minerală naturală carbogazoasă, apa minerală terapeutică şi a dioxidului de carbon mofetic din zăcământul hidromineral Covasna, judeţul Covasna
- Apă minerală terapeutică din zăcământul hidromineral Iaşi-Nicolina, judeţul Iaşi
IV. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea iniţierii negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în vederea achiziţionării de către statul român, prin intermediul Companiei Naţionale 'Administraţia Porturilor Maritime' S.A. Constanţa, societate comercială aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a acţiunilor Danube Logistics SRL deţinute de către BERD în Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti din Republica Moldova
Actul normativ aprobă constituirea unei comisii de negociere şi iniţierea negocierilor cu BERD pentru achiziţionarea, de către statul român, a acţiunilor Danube Logistics SRL deţinute de către BERD în Portul Internaţional Liber Giurgiulesti (PILG) din Republica Moldova.
Echipa va fi formată din reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Ministerului Finanţelor (MF), Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) şi ai altor instituţii relevante. Achiziţia acţiunilor se va face prin intermediul Companiei Naţionale 'Administraţia Porturilor Maritime' S.A. Constanţa, societate comercială aflată sub autoritatea MTI.
Portul Giurgiuleşti este un nod logistic de importanţă strategică care oferă importatorilor şi exportatorilor servicii de transbordare şi depozitare a mărfurilor, cu acces la o infrastructură de transport trimodală. Portul este amplasat pe sectorul maritim al fluviului Dunărea şi permite acostarea navelor fluviale şi a navelor maritime cu pescaj de până la 7 m şi o capacitate de până la 10.000 tone. În plus, portul este bine conectat cu linii de cale ferată cu ecartament larg şi îngust. De exemplu, există o conexiune regulată de trenuri-bloc pentru transportul containerelor între Giurgiuleşti şi terminalul de containere operat de DP World din Constanţa, care ajută la reducerea traficului de camioane şi reprezintă o alternativă pentru a evita timpii de aşteptare îndelungaţi la frontiere.
Statul român şi-a exprimat interesul către BERD pentru achiziţionarea respectivelor acţiuni, ţinând cont de concurenţa dintre Portul Constanţa şi celelalte porturi din bazinul Mării Negre şi cele ale statelor membre ale UE, precum şi în contextul extinderii Portului Constanţa şi transformării acestui port într-un lider de piaţă pentru zona Centrală şi de Sud-Est a Europei.
2. MEMORANDUM cu tema: Sprijin pentru industria siderurgică prin acordarea de ajutoare de stat în vederea facilitării tranziţiei la neutralitatea climatică
Memorandumul desemnează Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) să iniţieze actul normativ prin care Guvernul va acorda un ajutor de stat în vederea sprijinirii sectorului siderurgic, pentru reducerea emisiilor de CO2.
MEAT va iniţia actul normativ prin care se va acorda ajutorul de stat şi va parcurge procedurile prevăzute de OUG nr. 77/ 2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurentei nr.21 /1996,în vederea obţinerii deciziei de autorizare din partea Comisiei Europene.
Ajutorul de stat ar urma să fie acordat, în perioada 2025-2030, sub formă de grant, pentru a asigura finanţarea costurilor eligibile.
3. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea încheierii, prin schimb de note verbale, a unui Acord între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind deschiderea unor puncte de trecere a frontierei deschise traficului internaţional, încheiat prin schimb de note verbale, apostilate la Bucureşti la 31 august 2012, respectiv la Kiev la 11 septembrie 2012
Memorandumul a fost aprobat.
4. MEMORANDUM cu tema: Stabilirea limitelor de credite bugetare şi credite de angajament pe luna septembrie 2024
Memorandumul a fost aprobat.
V. NOTE
1. NOTĂ cu privire la Lista priorităţilor legislative ale Guvernului pentru cea de-a doua sesiune ordinară parlamentară a anului 2024
Guvernul a luat act de această notă.
2. NOTĂ cu privire la propunerile de investiţii prioritare propuse spre a fi transmise către Banca Europeană de Investiţii în cadrul reuniunii bianuale a Comitetului pentru Investiţii din data de 22.10.2024
Guvernul a luat act de această notă.
VI. PUNCTE DE VEDERE
1. PUNCT DE VEDRE cu privire la 14 iniţiative legislative
Biroul de presă al Guvernului [email protected]
Telefon: +4021.314.34.00
Website: http://www.gov.ro/, Facebook: https://www.facebook.com/guv.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].