logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Teatrul Naţional 'Radu Stanca' Sibiu

Spectacol distins cu Premiul Moliere pe Scena Digitală în septembrie

Premierele lunii septembrie pe Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică şi dans a Teatrului Naţional 'Radu Stanca' Sibiu (TNRS), sunt două spectacole extraordinare din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) 2024, unul dintre ele fiind distins cu Premiul Moliere.

'Premierele Scenei Digitale din luna septembrie sunt O sirenă mai specială şi Circ în stil african, două dintre spectacolele care s-au jucat cu casa închisă la ediţia de anul acesta a FITS. Am dorit, astfel, să oferim şansa de a se bucura de aceste mari creaţii şi cei care nu au reuşit să achiziţioneze un bilet în timpul Festivalului', a declarat Constantin Chiriac, directorul general al TNRS şi preşedintele FITS.

Iubitorii de teatru pot achiziţiona, începând din 1 septembrie, biletele pentru producţia companiei franceze Le Fils du Grand Reseau, 'O sirenă mai specială'/ 'Les Gros patinent bien', de Pierre Guillois & Olivier Martin, spectacol distins cu Premiul Moliere 2022.

Într-o engleză pe care nimeni nu o poate înţelege - nici măcar un locuitor din Stratford-upon-Avon în 1564, un actor shakespearian impunător povesteşte incredibila călătorie epopeică şi seculară prin Europa a unui om - poate strămoşul său. Aflat pe malul unui fiord din Insulele Feroe, în vremuri necunoscute şi, fără îndoială, de mult uitate, omul este blestemat de o sirenă pe care a prins-o din întâmplare în apele îngheţate şi sărate, sub auspiciile magnifice ale aurorei boreale, care precis în acea clipă era străbătută de un stol întârziat de cocori în drum spre Africa.

Cea de-a doua premieră a lunii septembrie este 'Circ în stil african'/ 'Afrique en Cirque' al companiei canadiene Cirque Kalabante în regia lui Yamoussa Bangoura.
Spectacolul semnat de Yamoussa Bangoura este inspirat de viaţa de zi cu zi din Guineea şi aduce în prim-plan frumuseţea, tinereţea şi arta culturii africane. Dincolo de decorul şi costumele multicolore care aduc un omagiu culturii guineene, 'Afrique en Cirque' este un spectacol capabil să însufleţească orice teatru şi care simbolizează forţa, agilitatea şi bucuria de a trăi a tinerilor din Africa. Pe ritmuri melodice de afro-jazz, percuţie şi kora, publicul se va bucura de acrobaţii care sfidează gravitaţia şi piramide umane. Vă invităm să porniţi într-o călătorie de neuitat în universul Kalabante Productions!

Bilete şi abonamente pe Scena Digitală

Pe Scena Digitală, abonamentul lunar, cel trimestrial, precum şi cel anual includ toate cele peste 80 de spectacole disponibile, la care se adaugă lunar două producţii în premieră. Iubitorii de teatru, film, dans şi muzică pot alege abonamentul pentru 12 luni la preţ de 6 luni, respectiv 299 lei, şi abonamentul pentru 3 luni la preţ de 2 luni, respectiv 89 lei. Abonamentul lunar costă 49 lei/lună. Spectatorii pot opta şi pentru biletul individual, care permite vizionarea unui anumit spectacol la preţul de 30 lei. În perioada de valabilitate a abonamentului, spectacolele pot fi vizionate oricând, oriunde şi de oricâte ori. Biletul individual este disponibil patru ore de la activare şi alegerea intervalului de timp pentru vizionare.

Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi accesată pe site-ul www.scena-digitala.ro.

Toate spectacolele Scenei Digitale oferă şi subtitrare în limba engleză.
Afisari: 9

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].