Comunicat de presă - Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna
Doi agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Covasna au respins mita oferită de un conducător auto şi au sesizat fapta la linia Call center anticorupţie 0800.806.806, sistem gestionat de Direcţia Generală Anticorupţie.
Situaţia s-a produs în dimineaţa zilei de 26 august 2024, în jurul orei 05.00, când cei doi poliţişti, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, au depistat un conducător auto care emana halenă alcoolică (0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat). Pentru ca poliţiştii să nu ia măsurile legale ce se impuneau, conducătorul auto le-a oferit suma de 100 de euro. Situaţia a fost înregistrată cu body cam-ul din dotarea poliţiştilor. Imediat, aceştia au apelat linia Call center anticorupţie şi au sesizat fapta.
În cel mai scurt timp, sesizarea a fost transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna iar, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna, procurorul de caz a documentat fapta, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. Totodată, în cauză se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Ca urmare a actelor de procedură penală, în data de 26 august 2024, procurorul de caz a dispus reţinerea persoanei în cauză pentru 24 de ore, urmând să dispună în consecinţă.
Precizăm că dispunerea măsurii preventive este reglementată de Codul de procedură penală, nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].