logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna

Bilanţul acţiunii poliţiştilor rutieri cu focus pe combaterea conducerii sub influenţa alcoolului şi drogurilor

În perioada 19 - 25 august 2024, poliţiştii rutieri din judeţul Covasna au desfăşurat o serie de acţiuni intense de control pe întreaga reţea de drumuri din zonă. Scopul principal a fost prevenirea şi combaterea conducerii sub influenţa alcoolului şi a substanţelor psihoactive.

Aceste acţiuni nu au vizat doar sancţionarea şoferilor care conduc sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, ci şi reducerea efectelor negative ale acestor comportamente iresponsabile. Poliţia a transmis un mesaj clar: nu este tolerată conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, deoarece aceste comportamente reprezintă un pericol major atât pentru conducători, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic, punând în pericol vieţi nevinovate.

Acţiunile au fost coordonate de poliţiştii Serviciul Rutier şi au benefciat de implicarea poliţiştilor Biroul Rutier Sfântu Gheorghe, precum şi a tuturor formaţiunilor de poliţie rutieră şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna.

Rezultatele activităţilor au fost următoarele:

- Testări efectuate: 989 pentru depistarea consumului de alcool şi 229 pentru depistarea consumului de droguri.

- Infracţiuni constatate: 47, dintre care 28 de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive şi 2 de conducere sub influenţa alcoolului.

- Permise reţinute: 86, dintre care 28 pentru conducere sub influenţa substanţelor psihoactive şi 10 pentru conducere sub influenţa alcoolului.

- Sancţiuni contravenţionale aplicate: 324, pentru diverse încălcări ale legislaţiei rutiere.

Poliţia va continua să efectueze acţiuni de control pentru a asigura respectarea reglementărilor legislative şi pentru a proteja siguranţa tuturor participanţilor la trafic.

Poliţiştii din Sfântu Gheorghe - promptitudine şi preocupare constantă pentru siguranţa comunităţii

1. Recuperarea unui portofel sustras într-un hypermarket

În data de 24 august a.c., în jurul orei 13:00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la furtul unui portofel, aparţinând unui bărbat de 70 de ani, aflat într-un hypermarket din municipiu. Portofelul, ce conţinea acte de identitate, carduri şi bani, fusese lăsat nesupravegheat pe tejgheaua biroului de informaţii.

Acţionând cu operativitate, poliţiştii au reuşit să identifice, în scurt timp, un bărbat de 44 de ani din Sfântu Gheorghe, care îşi însuşise portofelul. Datorită intervenţiei rapide, bunurile au fost recuperate integral şi restituite proprietarului, fără a se fi creat vreun prejudiciu material.

2. Depistarea unui autoturism implicat într-un accident rutier şi predarea şoferului către autorităţile competente

Tot în data de 24 august a.c., în jurul orei 11:00, în urma unui apel de sprijin din partea poliţiştilor rutieri din Bacău, privind identificarea unui autoturism implicat într-un accident rutier pe raza judeţului Bacău, care a părăsit locul accidentului, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Târgu Secuiesc au intervenit prompt.

Autoturismul, care corespundea semnalmentelor comunicate, a fost depistat în trafic pe DN 11, în localitatea Breţcu. După o scurtă urmărire, poliţiştii au reuşit să oprească vehiculul pe strada Grădinilor. Şoferul, un bărbat de 43 de ani din Braşov, a fost predat ulterior poliţiştilor din cadrul Serviciului Rutier Bacău, pentru continuarea cercetărilor.

Accidentat după ce a condus fără să deţină permis de conducere, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului

În data de 25 august a.c., în jurul orei 16:30, poliţişti Biroului Rutier Sfântu Gheorghe au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe DC 30, între localităţile Calnic şi Zălan.

Din verifciările poliţiştilor a rezultat că un tânăr de 26 de ani, care conducea o motocicletă a intrat în intersecţia cu DC 30, unde a fost acroşat de un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, motocicleta fiind proiectată pe carosabil.

Motociclistul a primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar ulterior a fost transportat la spital în vederea continuării investigaţiilor de specialitate.

La testarea tînărului de 26 de ani cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0.21 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, a rezultat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările vor fi continuate de către poliţişti, pentru a clarifica toate detaliile legate de producerea accidentului rutier.

Depistaţi în trafic de poliţişti

În data de 25 august a.c., în jurul orei 04:50, poliţiştii Biroului Rutier Sfântu Gheorghe, în timp ce efectuau activităţi de monitorizare şi control trafic au oprit un autotursim care circula pe DN 13E, dinspre strada Constructorilor spre cartierul Câmpul Frumos, urmând un traseu sinuos.

Bărbatul de 42 de ani, din comuna Cernat, care conducea autoturismul, a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost de 0.82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în timpul conducerii bărbatului la spital pentru recoltarea probelor biologice, acesta a încercat să ofere poliţiştilor o sumă de bani.

Cercetările vor fi continuate de către poliţişti, pentru a clarifica toate detaliile legate de situaţia constatată în trafic.

*

În data de 25 august a.c., în jurul orei 19:00, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Sfântu Gheorghe, în timp ce efectuau activităţi de monitorizare şi control trafic, au oprit un autotursim care circula pe DJ 103E, în localitatea Hăghig.

În urma verificărilor poliţiştii au stabilit că bărbatul de 51 de ani care conducea autoturismul, cetăţean maghiar, nu posedă permis de conducere.

Cercetările vor fi continuate de către poliţişti, pentru a clarifica toate detaliile legate de situaţia constatată în trafic.

Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor prezenţi la un concurs de tracţiune cu cai

Pe data de 24 august 2024, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au participat la un concurs de tracţiune cu cai organizat în localitatea Barcani. Scopul prezenţei lor a fost acela de a se asigura că animalele participante beneficiază de un tratament adecvat pe parcursul competiţiei.

Cei 26 de proprietari de cabaline, veniţi din judeţele Covasna, Braşov, Dâmboviţa, Suceava, Alba, Prahova şi Teleorman, au primit informaţii despre respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei animalelor. De asemenea, poliţiştii au verificat documentele cabalinelor înscrise în concurs şi au supravegheat desfăşurarea evenimentului, prevenind orice act de rele tratamente sau cruzime faţă de animale.

În urma constatărilor făcute la faţa locului, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea legislaţiei privind protecţia animalelor, valoarea totală a amenzilor fiind de 2.880 de lei.

Activităţile poliţiştilor în tabăra de vară de la Valea Crişului

Pe 23 august 2024, poliţiştii de la Birourile de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Siguranţă Şcolară, împreună cu poliţişti rutieri, au desfăşurat activităţi de informare, educare şi conştientizare în tabăra organizată de Asociaţia Club Sportiv Show Time, în localitatea Valea Crişului. Aceste activităţi au făcut parte din Campania locală 'Părinţi responsabili, copii protejaţi!' şi din Campania 'Apelul fals la 112 pune vieţi în pericol! Sună responsabil!'. Ele au vizat prevenirea dispariţiilor de copii, a plecărilor voluntare, a consumului de substanţe interzise şi a criminalităţii informatice.

Obiectivele activităţilor desfăşurate alături de participanţii la tabără au fost următoarele:

- Creşterea conştientizării cu privire la prevenirea consumului de droguri şi substanţe interzise.

- Prevenirea criminalităţii informatice prin informarea tinerilor despre recunoaşterea comportamentelor suspecte în mediul online.

- Prevenirea vulnerabilităţilor din interacţiunile online şi combaterea cyberbullying-ului.

- Combaterea delincvenţei juvenile şi prevenirea plecărilor voluntare şi a dispariţiilor de minori.

- Informarea despre riscurile în zonele turistice, cu un accent special pe prezenţa animalelor sălbatice.

Copiilor li s-au prezentat scenarii realiste şi informaţii relevante despre riscurile şi pericolele la care pot fi expuşi atât în mediul online, cât şi offline. De asemenea, au avut ocazia să participe la simulări de situaţii de risc, învăţând cum să prevină astfel de situaţii şi cum să reacţioneze în caz de urgenţă. Un accent deosebit s-a pus pe importanţa comunicării deschise şi a relaţiei de încredere cu adulţii din jur. Poliţiştii au oferit tinerilor instrumentele necesare pentru a solicita ajutor în situaţii dificile sau periculoase.

Aceste activităţi au avut ca scop:

- Consolidarea relaţiilor de încredere între poliţie şi comunitate,

- Creşterea nivelului de conştientizare şi responsabilitate civică în ceea ce priveşte siguranţa personală,

- Protejarea celor mai vulnerabili membri ai societăţii.

Poliţia rămâne un partener activ şi dedicat în asigurarea siguranţei şi protejarea cetăţenilor.
Afisari: 10

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].