Comunicat de presă - George Colţea intră în Top 10 cei mai buni biatlonişti ai lumii
George Colţea a intrat în topul celor mai buni zece biatlonişti ai lumii după ce s-a clasat pe locul 6 la Campionatele Mondiale de Biatlon Role de la Otepaa. Sportivul român a concurat în proba de Gala Mass Start, cea mai importantă şi mai dificilă probă din cadrul competiţiei, la care se califică doar cei mai buni 30 de sportivi ai lumii.
Campionatele Mondiale de Biatlon Role s-au desfăşurat în perioada 22-25 august, la Otepaa, Estonia, unde reprezentanţii României au demonstrat, încă o dată, că se pot lupta de la egal la egal cu cei mai buni sportivi din lume.
Printre rezultatele remarcabile se evidenţiază performanţa de excepţie a lui George Colţea, care a încheiat cursa din Gala Mass Start (masculin) pe un extraordinar loc 6 mondial. Acesta s-a clasat şi pe locul 7 în Finala de Super Sprint 7.5 km (masculin), iar Dmitrii Shamaev a ocupat locul 9 în aceeaşi probă.
'Suntem extrem de mândri de rezultatele obţinute de sportivii noştri la aceste campionate mondiale. George Colţea a demonstrat încă o dată că este unul dintre cei mai valoroşi biatlonişti din lume, clasându-se pe locul 6 într-o competiţie acerbă. Această performanţă ne dă încredere şi ne motivează să continuăm munca intensă pentru a dezvolta biatlonul în România. Felicitări tuturor sportivilor noştri pentru efortul şi dedicarea de care au dat dovadă! A fost un concurs greu, cu condiţii nefavorabile de vânt, iar faptul că sportivii noştri au reuşit să obţină asemenea rezultate remarcabile este cu atât mai impresionant. Această competiţie face parte din perioada de pregătire premergătoare unui sezon foarte important, de calificare la Jocurile Olimpice de iarnă din 2026. Menţionez că sportivii români nu au avut obiective specifice la acest Campionat Mondial, iar performanţele lor sunt o dovadă a talentului şi a potenţialului de care dispun. Continuăm să-i sprijinim şi să le oferim toate condiţiile necesare pentru a se pregăti corespunzător pentru viitoarele competiţii', a declarat Puiu Gaspar, Secretar General al Federaţiei Române de Schi Biatlon.
În Gala Mass Start, la masculin, au participat, alături de George Colţea, şi Dmitrii Shamaev şi George Buta, care s-au clasat pe locurile 16, respectiv 26.
La feminin, în Gala Mass Start, Anastasia Tolmacheva a luat startul alături de cele mai bune 30 de sportive din lume, clasându-se pe locul 16.
Rezultatele obţinute de sportivii români la Campionatele Mondiale de Biatlon Role de la Otepaa:
Proba de 10 km Pursuit (masculin, Juniori)
- Dragoş Bărbieru - Locul 55
Proba de 7.5 km Pursuit (feminin, Junioare)
- Adelina Rîmbeu - Locul 37
- Maria Duicu - Locul 41
Proba de Sprint 6 km (feminin, Senioare)
- Anastasia Tolmacheva - Locul 22
- Eniko Onodi - Locul 45
- Andreea Mezdrea - Locul 50
- Elena Chirkova - Locul 53
Proba de Sprint 7.5 km (masculin, Seniori)
- George Colţea - Locul 18
- Dmitrii Shamaev - Locul 32
- Cornel Puchianu - Locul 42
- George Buta - Locul 48
- Raul Flore - Locul 49
Proba de Sprint 6 km (feminin, Junioare)
- Adelina Rîmbeu - Locul 38
- Maria Duicu - Locul 42
Proba de Sprint 7.5 km (masculin, Juniori)
- Dragoş Bărbieru - Locul 45
- David Folea - Locul 67
Finala de Super Sprint 7.5 km (feminin):
- Anastasia Tolmacheva - Locul 14
- Eniko Onodi - Locul 29
- Andreea Mezdrea - Locul 30
Finala de Super Sprint 7.5 km (masculin)
- George Colţea - Locul 7
- Dmitrii Shamaev - Locul 9
- George Buta - Locul 16
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.