Comunicat de presă - Asociaţia Fragile Society
După ediţia din primăvară de la Braşov, ORICE MOARTE E O POARTĂ călătoreşte toamna aceasta la Timişoara, unde artista şi antropoloagă Rucsandra Pop invită comunitatea locală să ia parte la un ritual colectiv de procesare a doliului şi de acceptare a morţii, mediat de artă.
Cele opt performance-uri vor avea loc la Faber, după cum urmează:
31 august & 1 septembrie | ora 17:00 şi ora 19:00
2 - 5 septembrie | ora 19:00
Intrarea liberă, pe bază de rezervare la https://shorturl.at/DxCfm
Instalaţia performativă construită în jurul ideii că ORICE MOARTE E O POARTĂ este şi o invitaţie de a căuta în moarte sensul vieţii. Spre deosebire de ritualurile tradiţionale, cel propus în cadrul instalaţiei performative este deschis, fără reguli fixe şi fără judecăţi, fiind mediat de artă, iar fiecare participant şi-l poate personaliza. Construită în straturi, instalaţia apelează la fotografie, colaje, text, sunet, la textile şi la gusturi, dar şi la practici care activează simţurile şi emoţiile.
Moartea nu este un rât de trecere doar pentru cea sau cel care se duce, ci şi pentru cei care rămân şi pe care acest eveniment îi transformă fundamental, însă le oferă şi şansa de a se redescoperi şi reinventa.
Instalaţia performativă va avea două zone separate: una a morţii - adică a onorării celor care nu mai sunt printre noi - şi una a vieţii şi a viitorului. Participanţii vor fi invitaţi să aducă câte un obiect care le aminteşte de cineva drag care nu mai e printre noi. Aceste obiecte pot deveni parte din instalaţie. La fiecare reprezentaţie vor fi prezenţi şi psihologi care să poată conţine emoţiile celor care trec prin această experienţă, dacă va fi cazul.
De asemenea, participanţii vor primi în dar cartea-obiect ORICE MOARTE E O POARTĂ care conţine imagini şi texte din performance-uri semnate de artistă Rucsandra Pop, curătoarea Iuliana Dumitru şi de poeţii Alina Purcaru, Cristina A. Bejan, Elena Vlădăreanu, Ştefănia Mihalache, Andrei Dósa, George Ştefan şi Răzvan Ţupa.
Instalaţia este precedată de un dialog iniţiat de ISCOADA, despre cum ne raportăm la pierderi, despre externalizarea ritualurilor de înmormântare, jelirea online, educaţia despre moarte, îngrijirea paliativă, doliul complex/ ambiguu şi minimizarea socială a pierderii animalelor de companie. Cum vorbim despre moarte şi doliu ? Va avea loc vineri, 30 august, ora19:00, tot la FABER.
Invitaţi:
Smaranda Vultur - scriitoare
Claudiu Mesaros - prodecan şi conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Comunicare, Universitatea de Vest Timişoara
Gurza Maria Ancuţa - psiholoagă şi psihoterapeută
Ana Maria Tutunaru asistentă medicală şi fondatoarea asociaţiei şi azilului de bătrâni Elena şi Marius Tutunaru.
Vineri, 5 septembrie, de la 10:00 la 13:30 va avea loc şi un workshop tematic adresat artiştilor, antropologilor sau psihologilor interesaţi să lucreze pe tema doliului, pierderii şi fricii de moarte, din judeţul Timiş sau din alte localităţi din apropierea Timişoarei (Arad, Reşita, Lugoj, Caransebeş şi nu numai). Acesta este susţinut de Rucsandra Pop - creatoarea instalaţiei | Iuliana Dumitru - curătoarea instalaţiei şi Ancuţa Maria Gurza - doctor în psihologie, psiholog clinician şi psihoterapeut.
Mai multe detalii despre workshop, în evenimentul de pe Facebook, iar înscrierile se fac completând acest formular.
Asociaţia Fragile Society s-a înfiinţat în 2021 din convingerea că actul artistic poate naşte schimbare socială. Este o organizaţie care îşi propune să creeze zone de întâlnire şi reflecţie unde femeile - şi nu doar ele - să-şi poată identifica, documenta şi explora vulnerabilităţile, limitările dar şi puterile, folosindu-se de instrumente şi practici artistice.
Echipa:
Rucsandra Pop - iniţiatoare a proiectului şi performer;
Iuliana Dumitru - curătoare;
Irina Boţea Bucan şi Jon Dean - video;
Ioana Flora - consultantă regie;
Gabriela Alexe - realizatoare ambient sonor;
Raluca Mosescu-Bumbac, Laura-Maria Ilie, Diana Petruţ - comunicare;
Iulian Eremia - montaj instalaţie;
Alec Pop - art director
Psihologi: Ancuţa Maria Gurza şi Ciprian Angheluţă
Parteneri: Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania din Braşov, Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, Zeppelin, Fundaţia Hera, ISCOADA.
Proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].