Comunicat de presă - Deputat Valentin Făgărăşian (PNL)
Deputatul PNL de diaspora Valentin Făgărăşian consideră că noua sesiune parlamentară, care va începe în primele zile din luna septembrie, va reprezenta un adevărat test pentru parlamentarii PSD în ceea ce priveşte intenţia acestora de a colabora sau nu, după alegeri, cu AUR şi cu alte formaţiuni politice populist-extremiste:
'Am aşteptat cu toţii ca PSD, membru al unei mari familii politice europene, să se distanţeze în mod radical de populiştii lui Simion, Şoşoacă şi alţi extremişti asemeni acestora. Din păcate, la evenimentul politic desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, nu am auzit din partea niciunui lider PSD măcar un cuvânt prin care să se spună răspicat că nu există şi nu vor exista colaborări cu populiştii care promit lucruri absurde: tăieri de dobânzi la credite, apartamente la preţuri iluzorii, bani fără muncă etc. Am auzit doar atacuri la adresa PNL, partener de guvernare în ultimii 3 ani, fără de care nu ar fi existat nici majoritate parlamentară solidă, nici stabilitate politică şi nici reuşite în plan economic şi social. Este păcat că fundaţia actualei coaliţii de guvernare a fost şubrezită, prin discursuri din care nici PSD şi nici PNL nu au avut de câştigat, ci doar formaţiunile radicale şi populiste.
Săptămâna viitoare începe o nouă sesiune parlamentară şi va fi interesant de văzut dacă parlamentarii PSD vor vota iniţiativele legislative ale AUR, cele mai multe dintre acestea fiind populiste şi imposibil de pus în practică. Pentru mine, acesta va fi testul dacă PSD şi-a propus sau nu să colaboreze politic şi parlamentar cu partidul lui Simion. Ca deputat de diaspora, mă interesează în mod special ceea ce se va întâmpla, în lunile următoare, pe scena politică şi parlamentară din România, pentru că populiştii AUR i-au intoxicat pe românii din diaspora cu dezinformări grosolane şi cu promisiuni imposibile, dar şi cu faptul că nu vor colabora niciodată cu PSD. Dacă AUR şi PSD au în intenţie să colaboreze după alegeri, atunci să o spună deschis, ca să ştie oamenii pe cine şi cum votează!'
Valentin FĂGĂRĂŞIAN
Deputat PNL
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].