Comunicat de presă - PSD Sibiu
Marcel Ciolacu a fost desemnat oficial drept candidat al Partidului Social Democrat la funcţia de Preşedinte al României.
Cred că românii s-au săturat, în ultimii 20 de ani, de preşedinţi 'de dreapta', care le-au servit întotdeauna doar poveşti atrăgătoare, până le-au luat votul. Traian Băsescu a condus ţara timp de 10 ani, singurele sale realizări notabile fiind tăierile de salarii şi pensii, în timp ce clica lui a jefuit România. Pentru a scăpa de el, românii au ieşit în stradă, în primele manifestaţii de anvergură. Despre actualul preşedinte al României, cred că nu mai este nimic de spus pentru că românii au proaspătă în minte experienţa trăită cu domnul Klaus Iohannis şi, cu siguranţă, fiecare are o opinie.
Acum, aceiaşi oameni care şi-au propulsat exponenţii la Preşedinţia României, foştii pedelişti de vârf, încearcă să livreze la Cotroceni, cheltuind foarte mulţi bani din bugetul de stat, 'un ostaş' aflat nu în slujba ţării, ci mai degrabă în slujba grupării pedeliste vopsite în galben, de PNL.
Sunt sigur că cetăţenii României nu vor mai vota, de data aceasta, un preşedinte plin de ură sau unul care nu este deloc preocupat de soarta românilor. Românii vor vota, de această dată, un preşedinte care ţine cu oamenii, un preşedinte care a dovedit, prin acţiunile sale, că poate redresa un guvern aflat în derivă şi care a guvernat în interesul cetăţenilor.
După 20 de ani, România are nevoie de un preşedinte care să unească, nu să dezbine, un preşedinte care să nu facă orice pentru a avea 'Guvernul meu', călcând în picioare votul românilor. Cu alte cuvinte, avem nevoie de un preşedinte care într-adevăr îşi iubeşte ţara şi îi respectă pe toţi cetăţenii ei. Singurul candidat la Preşedinţia României care a dovedit toate aceste lucruri este preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu.
Deputat Bogdan Trif,
Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].