Comunicat de presă - Poliţia de Frontieră Română
Autorităţile de frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti au descoperit în bagajele de cală ale doi cetăţeni bulgari, 29.000 de ţigarete, în valoare de peste 42.000 lei, pe care aceştia au încercat să le introducă ilegal în România.
În data de 26.08.2024, în jurul orei 09.00, poliţiştii de frontieră de la Punctul Poliţiei de Frontieră Aeroportul Henri Coandă şi lucrătorii vamali au verificat două persoane de sex masculin, cetăţeni bulgari, în vârstă de 28, respectiv 38 de ani, care călătoreau din Turcia şi care, după ce şi-au ridicat bagajele de cală şi-au continuat drumul pe fluxul destinat persoanelor care nu au nimic de declarat.
Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au procedat la efectuarea unor controale amănunţite asupra bagajelor de cală ale acestora, în urma cărora a fost descoperită, nedeclarată, o cantitate de ţigări netimbrată şi de provenienţă incertă. În urma inventarierii au rezultat, în total, 29.000 de ţigarete (1.450 pachete), în valoare de 42.500 lei.
Urmare a celor constatate, întreaga cantitatea de ţigări a fost reţinută de către autoritatea vamală, iar persoanele au fost sancţionate contravenţional de către organul vamal.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.